Mold-street: Ion Sturza a vândut Liberty Park din Cluj unui fond american

Expremierul Ion Sturza, președintele fondului de investiții Fribourg Capital, a anunțat vânzarea proiectului de birouri Liberty Technology Park din Cluj-Napoca. Valoarea tranyacţiei ar urca la 40 milioane de euro, transmite mold-street.com.

Foto: UNIMEDIA

Sturza a declarat că negocierile au durat un an de zile şi au fost mult peste așteptările sale. Acesta a precizat că proiectul a fost achiziționat de către americanii de la White Star Real Estate și un fond de investiții al unei universități din SUA, potrivit comentariilor făcute în cadrul unui eveniment organizat de către publicația Forbes.

Miza tranzacţiei

Proiectul a fost conceput într-o perioadă de maximă criză, când Clujul era o industrie destul de low profile (nu atrăgea atenția – n.r). Eu nu mă îndrăgostesc de proiectele mele, sunt conștient că trebuie să te ocupi de altceva în viață”, a spus Sturza, citat de forbes.ro.

Suprafața totală a proiectului este de 46.000 metri pătrați. Diviza de imobiliare a Fribourg Capital a modernizat cinci clădiri ale fostei fabrici de mobilă Libertatea, rezultând o suprafață închiriabilă de 17.000 mp de birouri, săli de conferință și facilități pentru timp liber.

Sturza a încercat inițial să atragă un asociat pentru dezvoltarea proiectului, însă în cele din urmă a decis să vândă întreg complexul. Valorea tranzacției nu a fost făcută publică, dar potrivit profit.ro ar urca la 40 milioane de euro.

Potrivit ZF, miza tranzacţiei o reprezintă intrarea pe piaţa locală a americanilor de la White Star Real Estate prin achiziţia de active. Aceştia sunt prezenţi local, însă cu activitatea de management pentru clădiri. Mai mult, compania americană ar intra în România într-un oraş - centru regional şi nu în Capitală, cum intră cei mai mulţi jucători noi.

Alături de aceştia şi un fond de investiţii al unei universităţi americane ar intra în România.

Miza unei achiziţii în Cluj o reprezintă rata de neocupare de sub 5% pe piaţa de birouri, procent întâlnit în Bucureşti numai în cele mai râvnite zone, precum Barbu Văcărescu - Floreasca, Victoriei - Romană sau Orhideea.

Cel mai recent deal cu birouri din Cluj este vânzarea proiectului The Office, de către Ovidiu Şandor şi NEPI-Rockcastle către Dedeman, într-o tranzacţie estimată la 130 milioane euro, cea mai mare semnată vreodată în afara Bucureştiului, scrie zf.ro.


Pub