‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
9.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProducătorii sunt invitați să participe la Misiunea Economică în Elveția

Producătorii sunt invitați să participe la Misiunea Economică în Elveția

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Agenția de Investiții din Republica Moldova (AIM), cu suportul Ambasadei RM în Confederația Elvețiană invită agenții economici autohtoni să participe la Misiunea Economică în Elveția (or. Zurich) în perioada 28 octombrie – 01 noiembrie 2019.

Obiectivele principale ale misiunii sunt: consolidarea şi extinderea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Confederația Elvețiană prin identificarea unor domenii atractive de cooperare ce vor genera noi premise de dezvoltare continuă a relaţiilor moldo-elvețiene şi a unor parteneriate viabile între mediul de afaceri din ţările noastre.

Programul Misiunii Economice în Elveția:

  • 29 octombrie – Forum de afaceri moldo-elvețian (cu prezentarea vinurilor și gastronomiei moldovenești, unui stand turistic și mini-expoziție cu produse autohtone);
  • 30 octombrie – vizita unor întreprinderi de profil din Zurich sau proximitate; scurt program turistic și cultural;
  • 31 octombrie – participare la deschiderea expoziției internaționale de vinuri ”EXPOVINA” și vizita standurilor.

Costuri: Participantul achită biletul tur-retur Chișinău-Zurich-Chișinău și cheltuielile de cazare.

Organizatorii acoperă cheltuielile ce țin de organizarea Forumului de afaceri moldo-elvețian.

Cererile de participare (pot fi descărcate accesând acest link) la Forumul de afaceri moldo-elvețian, vor fi acceptate până pe data de 07 octombrie 2019 inclusiv. Formularele completate pot fi expediate prin e-mail: [email protected].

‹ adv ›

Pentru mai multe informații, contactați Direcția Relații Internaționale a CCI a RM Persoană de contact: Inga Leontean – tel: 022 222626.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›