Ucraina: Opoziția îl acuză pe Zelenski că a afectat imaginea țării, în urma convorbirii cu Trump

Adversarii preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski şi-au exprimat îngrijorarea privind criticile acestuia la adresa unor lideri europeni într-o convorbire telefonică cu Donald Trump.

Foto: Esquire

Casa Albă a publicat un rezumat al conţinutului convorbirii din 25 iulie, în contextul efortului democraţilor americani de a-l suspenda pe Trump pe motiv că a făcut presiuni asupra lui Zelenski pentru a-l determina să contribuie la denigrarea fostului vicepreşedinte al SUA Joe Biden, scrie „

Zelenski, ales în aprilie fără să aibă experienţă politică, a fost angrenat în scandal. Trump, care neagă că ar fi greşit cu ceva, i-a cerut să insiste pentru anchetarea afacerilor lui Hunter Biden, iar preşedintele Ucrainei a fost de acord. În convorbirea incriminată, liderul de la Kiev l-a lăudat cu entuziasm pe preşedintele american ca sursă de inspiraţie, s-a declarat de acord cu criticile acestuia la adresa unui fost ambasador al SUA în Ucraina şi a declarat că este de părere, ca şi Trump, că politicienii europeni nu au susţinut corespunzător Ucraina.

Partidul Solidarităţii Europene (PSE) formaţiune ucraineană de opoziţie loială fostului preşedinte Petro Poroşenko, a comunicat că este "profund preocupat că astfel de declaraţii necugetate şi negândite ale preşedintelui pot complica sprijinul internaţional pentru Ucraina". „Aşa cum dovedeşte rezumatul, în timpul conversaţiei, preşedintele Zelenski a pus sub semnul întrebării ajutorul furnizat în ultimii ani Ucrainei de către Uniunea Europeană, în special de Germania şi Franţa”, arată PSE.

Poroşenko a susţinut de multă vreme că lipsa de experienţă politică a lui Zelenski poate fi dăunătoare pentru Ucraina, care se confruntă din 2014 cu separatiştii din estul ţării, susţinuţi de Rusia. Oleksi Goncearenko, parlamentar din partidul fostului preşedinte, a depus o cerere către preşedinţia de la Kiev pentru publicarea transcrierii complete a convorbirii cu Trump. Rezumatul publicat de Casa Albă nu este o transcriere, ci o reconstituire bazată pe notele oficialilor americani care ascultau dialogul.


Pub