Doi oameni au decedat, iar patru se zbat între viață și moarte la spital după un accident
Social 26 septembrie 2019, 15:50 | 1600

Accident teribil în raionul Edineț. Doi oameni au decedat, iar alți patru se zbat între viață și moarte pe patul de spital. Cum s-a produs tragedia, aflați din următorul grupaj de știri.

Nenorocirea s-a produs aseară, aproape de ora 22, în satul Alexăndreni. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție al raionului Edineț, Svetlana Talpă, totul s-a întâmplat după ce șoferița unui BMW, în vârstă de 26 de ani, care avea patru pasageri, ar fi pierdut controlul mașinii și a lovit un alt automobil, condus de un bărbat de 41 de ani. În urma impactului, șoferul celui de-al doilea autoturism a decedat pe loc, iar oamenii aflați în BMW au fost descarcerați și transportați în stare gravă la Spitalul Raional Edineț. Din cauza traumatismelor incompatibile cu viața, unul dintre răniți, în vârstă de 24 de ani, s-a stins pe patul de spital.

Iar în apropierea satului Fundul Galbenei, raionul Hâncești, două mașini au ars în totalitate în această dimineață. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Silvia Vetcu, șoferul unui automobil a derapat de pe șosea din cauza condițiilor meteo, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit cu o altă mașină. În urma impactului, ambele automobile au luat foc. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Poliția investighează ambele cazuri. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie