(video) Crash teste cu un prototip al hipercarului electric Rimac C_Two. Costă 1000000 de euro unul

Noul Rimac C_Two se află pe o ultimă sută de metri înainte de a intra în producţie, însă înainte de toate trebuie să treacă printr-un program cuprinzător de crash teste, alături de alte câteva sute de evaluări oficiale pentru ca să îndeplinească toate cerinţele necesare omologării la nivel mondial.

Rimac intenționează să producă doar 150 de exemplare şi se preconizează că primele livrări vor avea loc în 2020. Potrivit informaţiilor din surse oficiale, un C_Two a fost evaluat la aproximativ 1.8 milioane de euro. Toate exemplarele au fost vândute la aproape trei săptămâni după lansarea sa în 2018.

În plus față de omologare, experţii Rimac Automobili au realizat deja mii de teste pentru a asigura performanța, durabilitatea și fiabilitatea tuturor sistemelor. Acest program intensiv vine să asigure că hipercarul electric este sigur și perfect legal pentru a circula pe drumurile publice la nivel mondial, criterii absolut vitale şi necesare pentru a se permite livrarea de maşini către clienţi, oriunde nu s-ar afla.

Potrivit reprezentanţilor companiei din Croaţia, testele de impact sunt realizate în trei faze: cu prototipuri experimentale, vehicule de dezvoltare prototip şi cu maşini pre-producţie. Într-una din etape, deja structura monocă din carbon a unui prototip experimental s-a dovedit a fi atât de rigidă încât inginerii au folosit unul şi acelaşi şasiu pentru cinci teste! Ulterior s-a decis asamblarea a încă unui exemplar, asta deşi unul costă un milion de euro!

Vezi şi: (video) Ştiai asta? Iată cum decurg crash testele maşinilor scumpe produse de Koenigsegg

Procesul de omologare cu drepturi depline, fără careva shortcut-uri, este o sarcină uriașă pentru un producător de maşini într-un volum infim, deoarece oglindește procesele întreprinse de multe branduri mai mari. Procesul, de la primele concepte la prototipuri complete şi ulterior până la apariţia produsului final poate dura între trei şi patru ani.

Cei de la Rimac au început totul prin rularea simulărilor și dezvoltarea mașinii în lumea virtuală, abia după care s-au efectuat teste cu materiale și componente reale. Mulțumiți de rezultate, se purcede la programul de testare a vehiculului începând cu prototipuri experimentale, apoi prototipuri de validare a testelor, prototipuri pre-producție și mașina finală – este un proces obositor şi enervant pentru întreaga echipă. Pentru a fi siguri că funcționarea automobilului este conform scopului, testele fizice trebuie să fie în perfectă corelație cu simulările.

Acum, că prima rundă de teste de impact a fost finalizată cu succes, Rimac poate trece la următoarea etapă de dezvoltare cu încredere deplină. Următorul pas este de a-i îmbunătăți designul lui C_Two împreună cu perfecționarea corelațiilor simulărilor virtuale.

Vezi şi: (video) Crash test cu un prototip Polestar 1. Vezi ce a rămas din caroseria-i din fibră de carbon

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/