image
Sursa foto: gwjeel.com

Producţia mondială de energie nucleară a ajuns la un maximum istoric

Capacităţile de producţie a energiei nucleare au atins un maximum istoric pe plan mondial, însă numărul de proiecte noi în domeniu este redus, relatează Agerpres.

Conform rezultatelor World Nuclear Industry Status Report (raportul anual privind starea industriei nucleare în lume) pe 2018, preluate de AFP, capacitatea operaţională a centralelor nucleare a ajuns la 370 de gigawaţi, peste maximul precedent de 368 GW în 2006.

Pe de altă parte, în 2018, în întreaga lume au început să funcţioneze doar nouă reactoare noi - şapte în China şi două în Rusia. Ulterior, în primul semestru din 2019, au fost date în exploatare alte patru, dintre care două în China.

Numărul total de reactoare nucleare funcţionale din întreaga lume a ajuns astfel la 417, în 31 de ţări, la începutul semestrului al doilea al acestui an. În 1989, erau înregistrate 418 reactoare, însă puterea lor medie era mai mică.

Raportul - de obicei critic la adresa industriei nucleare, potrivit AFP - prezintă o dinamică slabă a domeniului respectiv; la 1 iulie, erau în construcţie 46 de reactoare (dintre care 10 în China), cel mai mic număr din ultimul deceniu. Anul trecut au început doar cinci proiecte noi în domeniu, în Bangladesh, Coreea de Sud, Regatul Unit, Rusia şi Turcia, iar anul acesta unul singur, în Rusia. În China, considerată "locomotiva sectorului", nu s-a mai început construcţia unui reactor comercial din decembrie 2016, subliniază raportul. Maximul istoric al dezvoltării a fost atins în 1976, când au fost deschise 44 de şantiere.

În schimb, studiul evidenţiază creşterea cu 165 GW a producţiei de energie din surse regenerabile, ale cărei costuri au scăzut considerabil.

Sunt analizate şi avantajele diferitelor moduri de producţie a energiei din punct de vedere al schimbărilor climatice. "Stabilizarea climei este urgentă, în timp ce energia nucleară este lentă. Ea nu răpunde niciunei nevoi operaţionale sau tehnice pe care concurentele care emit puţin dioxid de carbon să nu le poată acoperi mai bine, mai ieftin şi mai rapid", conchid autorii raportului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: