(video) Ala Nemerenco, despre cazul decesului minorei de la Rezina: Nu pot interveni, deoarece spitalul nu se află în subordinea Ministerului

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale spune că nu poate să intervină pe cazul decesului copilei de 8 ani din spitalul raional din Rezina, întrucât acesta nu se află în subordinea Ministerului.

Foto: UNIMEDIA

„Spitalul raional nu se află în subordinea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Are fondatori, Consiliul Raional. Probabil ați văzut reacția Consiliului Raional, inclusiv cea oficială, postată pe site-ul instituției, care de fapt nu face față unei autorități locale. Trebuie să fim puțin mai atenți cu ce plasăm pe paginile oficiale.

Eu nu am făcut trimiteri la tot ce a găsit Comisia vis-a-vis de acest caz. Acolo părinții s-au adresat Procuraturii. Eu mi-am expus părerea, că foarte multe deficiențe au fost legate de un management slab al acestui spital și în acest caz, un conducător care nu poate să gestioneze trebuie să își dea demisia. Aceasta a fost solicitarea mea. Eu nu pot lua alte măsuri”, a spus Ala Nemerenco.

Cazul Sabinei, care a decedat în februarie 2019, a fost intens mediatizat. Ala Nemerenco acuză unii medici și conducerea spitalului că nu au acționat corespunzător atunci când minora s-a adresat după ajutor medical.

Bunica Sabinei a povestit pentru Ziarul de Gardă cum s-au petrecut ultimele zile din viața nepoatei și spune că aceasta nu primit ajutor medical calificat.

Potrivit președintelui raionului Rezina, Vasile Gobjilă, „imediat de la deces, cazul dat se află în gestiunea organelor competente care au pornit examinarea chiar participând la Expertiză, care a fost efectuată în prezența membrilor Comisiei Ministeriale și a poliției, la insistența anume a directorului Spitalului raional Rezina. Consiliul Raional Rezina este partea cea mai cointeresată să fie examinat minuțios și obiectiv cazul dat.”


Pub