Modificări la Programul privind fondurile pentru reparația drumurilor: Unele sate erau mai favorizate decât altele

Guvernul a aprobat modificarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2019 și a Programului de reparație periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și străzilor pe anul 2019. Inițial, au fost alocate peste 1 miliard 24 milioane de lei pentru reparația drumurilor publice cu o lungime totală de 5857 km și construcțiilor inginerești.

Foto: UNIMEDIA

Proiectul conține două modificări: repartizarea mijloacelor în cadrul Fondului Rutier, fără a micșora sau a majora alocațiile ca urmare a constatării degradării premature a stării drumurilor. Astfel, până la finele anului 2019 se preconizează că pentru lucrările de reparaţie şi întreţinere a drumurilor publice vor fi utilizate peste 322,2 milioane de lei, în creștere cu peste 114 milioane de lei.

A doua prevedere ține de Programul de reparație periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și străzilor pe anul 2019. Acest program inițial a fost anunțat cu un buget de 1,7 miliarde de lei, de fapt fiind bugetat doar de 950 de milioane de lei.

În vederea realocării mai echitabile a mijloacelor bănești în cadrul acestui Program, între diferite localități, s-a luat decizia să fie redistribuite mijloacele financiare, dat fiind faptul că unele sate erau mai favorizate decât altele.

„Trebuie să convenim asupra unui mecanism care să ţină cont de numărul de locuitori, de starea drumurilor în localităţi şi nu de culoarea politică. Vom aloca banii, iar primarul cu comunitatea să decidă împreună care sunt străzile pe care vor să le repare. Trebuie să investigăm şi să ştim cine sunt companiile care fac reparaţie de calitate şi cine nu, de altfel este o irosire de bani publici”, a spus Maia Sandu.


Pub