Stamate și Brânzan, la raport
Politic 24 septembrie 2019, 21:40 | 1704

La raport au ieșit și ministrul Justiției, Olesea Stamate, și ministrul Economiei, Vadim Brânzan. Cei doi oficiali au declarat că nu pot prezenta societății mari realizări după trei luni de activitate, dar au dat asigurări că schimbările notabile abia urmează.

Olesea Stamate a declarat că pentru asigurarea judecării obiective și imparțiale a cauzelor în instanță a elaborat și a publicat spre consultări publice proiectul de lege privind reformarea Curții Supreme de Justiție și a Procuraturii în ansamblu.

Un alt subiect scos în evidență de Olesea Stamate ține de situația de la Penitenciarul numărul 13.

Olesea Stamate a mai declarat că sistemul justiției din Republica Moldova nu poate fi resetat în trei luni însă a asigurat că se depun eforturi ca cetățenii să simtă schimbări cât mai rapid posibil. La rândul său, ministrul Economiei Vadim Brânzan a spus că a deconspirat și stopat zeci de scheme de corupție la mai multe întreprinderi de stat.

Brânzan mai spune că a participat la elaborarea legii deofshorizării și a introdus mecanismul, prin care companiile sunt obligate să declare ultimul beneficiar efectiv.

Potrivit lui Brânzan, ministerul pe care îl conduce își propune să construiască o economie care nu există doar datorită remitențelor, taxelor și finanțării externe, ci una care se bazează pe producție internă și pe creșterea productivității muncii. 

Opinia ta contează. Comentează!