Druță, cercetat pentru îmbogățire ilicită
Social 24 septembrie 2019, 22:34 | 1985

Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, este cercetat penal pentru îmbogățire ilicită și riscă până la 15 ani de închisoare. Drept temei a servit sesizarea Serviciului de Informații și Securitate, care a analizat proprietățile dobândite de familia Druță între anii 2016 - 2019. În dimineața zilei, Consiliul Suprem al Magistraturii a admis solicitarea procurorului general interimar de ridicare a imunității judecătorului Druță. Perchezițiile au urmat fără întârziere.

Peste aproximativ jumătate de oră, a ieșit procurorul și ofițerii CNA. Aceștia au scos un procesor, dar și un pachet. Procurorul care a efectuat perchezițiile nu ne-a spus ce materiale au fost ridicate din biroul lui Ion Druță.

Pentru a afla mai multe, am mers acasă la Ion Druță, însă acolo era liniște.

Ulterior, într-un comunicat de presă, procuratura anticorupție a anunțat că din biroul lui Ion Druță au fost ridicate mijloace bănești, care ar proveni din surse necunoscute, un calculator de birou pentru verificarea informației relevante, dar și mai multe acte necesare investigației. Potrivit legii, dacă instanța îl va găsi vinovat de fapta incriminată, Ion Druță riscă o amendă în valoare de 500 de mii de lei sau până la 15 ani de închisoare. În ambele cazuri, Druța ar fi privat de dreptul de a ocupa funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. Un material mai amplu despre judecătorul care ar fi golit vistieria statului prin decizii controversate urmăriți duminică, începând cu ora 19, în cadrul emisiunii Patrula. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie