Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.09.2019

Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan

Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan

În urma cererii înaintate în ședința Parlamentului de către Procurorul general interimar, Dumitru Robu, Legislativul a aprobat, prin Hotărâre, încuviințarea ridicării imunității parlamentare a deputatului Petru Jardan.

Potrivit informației prezentate de Dumitru Robu, Procuratura Anticorupție exercită urmărirea penală în cauza pornită la 28 octombrie 2014 în temeiul unei bănuieli rezonabile că a fost săvârșită infracțiunea pevăzută de art. 335 alin. (11) din Codul penal, pe faptul abuzului de serviciu. Ulterior, la această cauză penală au fost conexate și alte cauze penale.

”Obiectul investigației îl reprezintă acțiunile unui grup de persoane atât identificate, cât și neidentificate, din care face parte și deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Petru Jardan, care, activând în funcția de director general interimar al ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău” în perioada 16 aprilie 2012 - 21 ianuarie 2014, fiind persoană publică căreia într-o instituție de stat i-au fost acordate permanent sau prin stipularea legii drepturi și obligații, contrar cadrului normativ ce reglementează activitatea acestuia și contrar prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 476 din 4 iulie 2012 ”Pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile standard și condițiile generale de selectare a partenerului privat”, Hotărârii Guvernului nr. 321 din 30 mai 2013 cu privire la aprobarea concesionării activelor ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău” și a condițiilor concesionării acestora și a cadrului normativ ce reglementează activitatea acestuia, a comis abuz de serviciu”, se arată în informația prezentată.

În cererea Procurorului general interimar privind ridicarea imunității parlamentare a deputatului în Parlament Petru Jardan se invocă că acesta a comis prin participare complexă, în calitate de complice, fapta de spălare a banilor în proporții deosebit de mari în interesul unui grup criminal organizat, acesta având calitatea de membru al Comisiei de concurs pentru selectarea concesionarului activelor ÎS ”Aeroportul Internațional Chișinău”, iar, ulterior, administrator al SRL ”Avia Invest”, utilizând mijloace bănești sustrase din cadrul SA ”Banca de Economii” și mijloace bănești din cadrul BC ”Unibank” SA, a devenit beneficiar efectiv al SRL ”Avia Invest”.

În contextul celor menționate, Procurorul general interimar a solicitat ridicarea imunității parlamentare și încuviințarea pentru reținere, arestare, percheziție și trimitere în judecată penală a deputatului Petru Jardan. 

Proiectul respectiv de hotărâre a fost adoptat cu votul a 58 de deputați prezenți la ședință, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus