CNA, despre plângerea unor angajați ANTA la adresa lui Petru Frunze: „Faptele invocate nu s-au confirmat”

Centrul Național Anticorupție informează că faptele invocate în plângerea câtorva angajați ai Agenției Naționale Transport Auto (ANTA) despre presupuse ilegalități din partea deputatului Petru Frunze nu sunt adevărate.

Foto: UNIMEDIA

„CNA a examinat circumstanțele care au fost descrise într-o plângere anonimă din partea mafiei din transport, pe numele meu și a doi angajați ANTA, care a fost intitulată „un grup de angajați onesti ai ANTA”. Au fost dispuse mai multe acțiuni operative privind cercetarea informațiilor pentru a fi stabilit adevărul și va urma stabilirea autorilor și intereselor pe care le urmăresc. Prin plângerile lor anonime, va fi mai simplu sa distrugem monopolul din transport și mafia care protejează acest interes”, scrie deputatul.

Petru Frunze / Sursa:Facebook

Amintim că un grup de angajați ai ANTA au scris o petiție către prim-ministra Maia Sandu în care se plâng că sunt atacați „cu regularitate de către exponenții coaliției”, în timp ce în cadrul instituției lucrează „oamenii onești, corecți și profesionali”. De asemenea, cei de la ANTA susțin că funcția pentru șefia instituției i-a fost „promisă lui Grigore Cotorobai, cumătru și consăteanul deputatului ACUM, Petru Frunze”.

În reacție, Guvernul Republicii Moldova a negat acuzațiile aduse și susține că concursul pentru alegerea șefului ANTA va fi public, iar Executivul va asigura maximă transparență în proces.


Pub