image
Sursa foto: border.gov.md

Se plimba dintr-o țară în alta cu permisul de conducere falsificat; Un tânăr din Șoldănești, documentat de polițiști

Deși a avut neînțelegeri cu autoritățile germane în privința autenticității permisului de conducere, un tânăr din Șoldănești a ignorat acest fapt și în continuare se folosea de documentul, vizibil falsificat.

Pe data de 18 septembrie, ora 16:10, în punctul de trecere a frontierei de stat Costești-Stânca s-a prezentat pe direcția intrare în țară un autoturism de marca Audi A8, înmatriculat în Cehia, la volanul căruia a fost legitimat cetățeanul Republicii Molodva în vârstă de 32 de ani.

Tânărul era locuitor al orașului Șoldănești. În urma controlului de frontieră s-a constatat că persoana deține permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile moldovenești, cu semne vădite de falsificare.

Audiat, cetățeanul a declarat că obținuse legal permisul, deși a refuzat să zică unde și cum a obținut. Totodată, a precizat că în Germania autoritățile de drept i-ar fi ridicat documentul pentru cercetări, dar la scurt timp l-a primit înapoi.

Polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a actelor false, permisul de conducere a fost ridicat pentru transmiterea ulterioară la expertiza tehnico-științifică.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: