Maia Sandu: Se sting luminile în televiziunile controlate de sistemul oligarhic

Back view of a relaxed family watching TV on sofa in the living room.

PE SCURT

Prim-ministra Maia Sandu a anunțat astăzi că Guvernul a primit o scrisoare din partea directorului TVR prin care solicită Consiliului Audiovizualului o frecvență de emisie, care să permită difuzarea postului TVR Moldova pe întreg teritoriul țării.

„Considerăm că toate interferențele fostelor guvernări în frecvența de emisie a TVR au produs o mare nedreptate, atât postului public român de televiziune, cât și cetățenilor Republicii Moldova, iar frecvența de emisie preluată abuziv trebuie să revină la TVR”, a declarat Maia Sandu.

PE LUNG

Prim-ministra a menționat că încet, dar sigur, lucrurile revin la normalitate: „Se sting luminile în televiziunile controlate de sistemul oligarhic, după ani de zile în care au slujit intereselor de partid”.

„E timpul să se facă dreptate și vom oferi toată susținerea televiziunii publice din România pentru recuperarea frecvenței cu acoperire națională”, a precizat prim-ministra.

Precizăm că Televiziunea Română a emis anterior în Republica Moldova, însă din 7 septembrie 2007, frecvenţa de stat nr. 2 din Republica Moldova, pe care emitea postul TVR 1, a fost acordată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) televiziunii 2 Plus( Canal2). Ulterior, TVR a atacat în instanţă decizia CCA şi s-a ajuns cu o plângere până la CEDO. Conflictul s-a încheiat printr-un armistiţiu între cele două părţi, semnat pe 12 septembrie 2013, prin care autorităţile moldovene se angajează ca noul canal TV să fie preluat de toate societăţile de cablu din ţară, iar TVR s-a angajat că o să producă emisiuni despre adevărata realitate din Republica Moldova.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.