Igor Dodon s-a întâlnit cu Secretarul General al OSCE aflat în vizită în Moldova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Secretarul General al OSCE, Thomas Greminger, care se află într-o vizită în țara noastră.

Foto: www.facebook.com/dodon.igor

Șeful statului a discutat cu reprezentantul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa despre consolidarea democrației, reglementarea problemei transnistrene, precum și despre asistența OSCE în procesul de retragere și distrugere a munițiilor depozitate în regiunea din stânga Nistrului.

Igor Dodon a salutat angajamentul Slovaciei, care deține președinția în OSCE, de a oferi prioritate prevenirii, medierii şi atenuării conflictelor înghețate și de a organiza, în octombrie, întrunirea participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”. Președintele moldovean a salutat inițiativa Rusiei de relansare a procesului de distrugere a munițiilor depozitate în Colbasna și și-a exprimat speranța că sub egida OSCE, acest proces va fi realizat eficient și în termeni restrânși.

Cei doi oficiali au vorbit și despre politica „pașilor mici” și progresele realizate, printre care faptul că, începând cu 16 septembrie, oficialii moldoveni pot merge nestingherit în regiunea transnistreană în vizite private.


Pub