Image-Description
Andrei Năstase anunță că a pus pe agenda FBI frauda bancară din R.Moldova
Politic 18 septembrie 2019, 15:56 | 2722

Ministrul de Interne, Andrei Năstase, susține că a reușit determine Biroul Federal de Investigații (FBI) să includă pe agenda sa frauda bancară din Republica Moldova, urmând ca ofițerii americani de investigație să acorde asistență autorităților de la Chișinău pentru identificarea și pedepsirea tuturor celor vinovați.

„Astăzi, din postura de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, am reușit să pun în mod oficial pe agenda Biroului Federal de Investigații (FBI) furtul miliardului, laundromatul mafiei internaționale și toate celelalte scheme care au ruinat sistemul financiar-bancar și au secătuit țara noastră de resurse atât de necesare”, a scris Năstase pe Facebook, de la Washington, unde se află într-o vizită în componența delegației guvernamentale condusă de premierul Maia Sandu.

Oficialul moldovean spune că a avut, în debutul acestei vizite, întrevederi cu înalți funcționari ai FBI, cărora le-a înmânat o scrisoare prin care solicit partenerilor americani suportul plenar în localizarea și aducerea în fața justiției din Republica Moldova a tuturor celor care au comis aceste fărădelegi, „începând cu Plahotniuc și Șor și toți complicii lor”.

„Am primit asigurări că FBI ne va oferi întreg sprijinul pentru ca în țara noastră să se facă, în sfârșit, dreptate”, mai spune Andrei Năstase.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie