Marina Tauber va sta în arest la domiciliu 30 de zile

by D M
Distribuiti mai departe...

Marina Tauber va sta în arest la domiciliu 30 de zile

O instanță de la Chișinău a emis un mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile pe numele deputatului Partidului ȘOR, Marina Tauber.

Decizia a fost luată la solicitarea procurorilor, la două zile după ce Legislativul i-a ridicat imunitatea Marinei Tauber și Reghinei Apostolova. La scurt timp, mascații le-au reținut pe cele două în orașul Orhei.

Tauber a declarat că arestarea sa a fost făcută la comanda lui Igor Dodon. Și liderul Partidului ȘOR, Ilan Șor, căruia la sfârșitul verii Parlamentul i-a retras imunitatea, a declarat din Israel, țară în care s-a refugiat, că reținând cele două deputate, procurorii au îndeplinit o comandă a lui Igor Dodon.

Numele Marinei Tauber și a Reghinei Apostolova figurează în rapoartele KROLL.

Joi, magistrații urmează să emită o hotărâre referitoare la deputata Reghina Apostolova, care după ce a fost reținută a făcut un atac vascular cerebral, fiind internată într-un spital.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...