(video) Alexandru Slusari calmează îngrijorările lui Vladimir Cebotari: „De dânsul nu depindeau deciziile”

Vladimir Cebotari poate să stea cu inima împăcată, pentru că nu există niciun pericol ca să îi fie ridicată imunitatea parlamentară și să fie anchetat în furtul miliardului. Potrivit președintelui comisiei de Anchetă privind furtul miliardului, Alexandru Slusari, Cebotari nu ar fi luat nicio decizie în acest sens.

„Noi dăm aprecierea politică juridică a persoanelor, noi nu substituim ancheta. Poate dumnealui figurează undeva în anchetă, dar eu nu cunosc. Misiunea noastră este să analizăm acțiunile politicienilor și a demnitarilor de stat în perioada 2011-2015. Dumnealui a fost ministrul Transportului. De dânsul nu depindea deciziile. Dacă dumnealui a fost implicat ca persoană fizică sau ca persoană juridică în toate aceste tranzacții, asta e altă întrebare. Noi în genere, noi nu am vrut să înlocuim ancheta. Ca factor de decizie, el nu figurează la noi”, a declarat Slusari.

UNIMEDIA precizează că Portalul NewsMaker a scris faptul că Vladimir Cebotari ar putea fi arestat în următoarele zile.


Pub