Inaugurarea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”

   3298

Primăria municipiului Chișinău informează că marți, 17 septembrie 2019, au fost inaugurate oficial, după reconstrucție, scările de granit din Parcul „Valea Morilor", obiectiv realizat cu susținerea financiară a municipiului București.

La eveniment au participat: Primarul General interimar, Adrian Talmaci, Excelența Sa, Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, Primarul sectorului 1, municipiul București, Daniel Tudorache, Directorul Institutului Cultural Român la Chișinău, academician, Valeriu Matei, consilieri municipali, funcționari de la Primăria Chișinău, oameni de cultură etc.

În cadrul ceremoniei oficiale, Primarul General interimar, Adrian Talmaci, a declarat că scara de granit, după renovare, este unul din cele mai populare locuri de vizitat din Parcul „Valea Morilor", atât de localnici, care au un nou loc în spațiul public, pentru a-și petrece timpul liber, împreună cu cei dragi, cât și de turiști. Edilul-șef interimar a mulțumit responsabililor de proiect, pentru realizarea lucrărilor la termen, precum și pentru frumoasa colaborare dintre Pretura Centru și Primăria sectorului 1, București, soldată cu un dar pentru Chișinău pentru mulți ani înainte.

Pretorul sectorului Centru, Pavel Rusu, responsabil de implementarea Proiectului de reconstrucție a scărilor de granit, a ținut să remarce că reabilitarea de acum înseamnă mai mult decât a fost realizat inițial, în anii ʼ70 pentru acest obiectiv, „pentru că atunci scările nu aveau fundație, dar acum există, deci și construcția va dura mai mult", a precizat pretorul de Centru.

La rândul său, E.S., Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță a menționat că prin acest proiect, partea română și-a dorit aducerea „unui pic de Europă" pe calea spre familia europeană. „ Iar placa instalată în preajmă rămâne ca o dovadă pe care este scris despre ajutorul Bucureștiului pentru Chișinău", a mai spus diplomatul român.

Și Primarul sectorului 1 București, Daniel Tudorache, cu ajutorul căruia a fost posibilă realizarea proiectului de reabilitare a scărilor de granit, a declarat că prin gestul său, partea română și-a dorit să dea o mână de ajutor fraților de peste Prut. Edilul a chemat și alți colegi-primari de-ai săi, de a sprijini inițiativele frumoase venite de la Chișinău.    

Reabilitarea scărilor de granit a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii EURO) din partea Consiliului local al Sectorului 1, municipiul Bucureşti, România. Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane lei, suplimentar, pentru o serie de lucrări aferente construcției.

Reconstrucția obiectivului a început în luna mai 2018 și a constat în reabilitarea fundației și a pereților de sprijin a celor 232 de trepte, amenajarea a 4 căi secundare de acces spre scară, precum și montarea corpurilor de iluminat pe bază de LED, de-a lungul construcției.

E de menționat că Scuarul dedicat eroilor MAI căzuți la datorie, obiectiv amplasat în josul scării de granit, a fost renovat de municipalitate. Costul proiectului este de 5 milioane lei, surse prevăzute în bugetul local pentru anul 2019.