Linkuri accesibilitate

Mihai Popșoi: „Probabil vor urma și alte arestări în cadrul acestui dosar al miliardului” (VIDEO)


Mihai Popșoi: „Probabil vor urma și alte arestări în cadrul acestui dosar al miliardului”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:40:34 0:00

Un interviu cu vicepreședintele Parlamentului, membru al fracțiunii Blocului ACUM.

Noul acord dintre PSRM și blocul ACUM are 15 pagini și conține mai multe angajamente. Între altele, părțile își asumă neadmiterea traseismului politic - „neacceptarea de orice fel de alianțe separate cu Partidul Democrat și Partidul „Șor”, responsabile de capturarea statului și sărăcirea cetățenilor” și neadmiterea dezbinării societății prin discurs public. De asemenea, PSRM și ACUM își asumă reformarea justiției și combaterea corupției, asigurarea corectitudinii și transparenței alegerilor locale din 20 octombrie 2019 și a bunei guvernări, eficientizarea domeniului economic și cel al sănătății, muncii și protecției sociale. În plan extern, părțile își asumă consolidarea relațiilor Republicii Moldova cu UE și implementarea prevederilor Acordului de Asociere, dezvoltarea domeniului de securitate și parteneriate strategice cu țările din vecinătate: România, Ucraina și Federația Rusă, precum și cu SUA. Vicepreședintele legislativului, liderul fracțiunii parlamentare PAS, Mihai Popșoi, oferă mai multe detalii.

Europa Liberă: Ați semnat acordul PSRM-ACUM, care prevede cum trebuie să guvernați în următoarea perioadă. 15 pagini, atât are acest acord, această înțelegere. Puteți să le spuneți ascultătorilor succint ce vă propuneți să faceți cei care v-ați asumat această guvernare, majoritatea parlamentară?

Mihai Popșoi: „De fapt, ieri s-au întâmplat trei lucruri importante și le voi enumera în ordine cronologică. Primul lucru a fost ridicarea imunității celor doi deputați din Partidul „Șor” – dna Marina Tauber și dna Reghina Apostolova –, nume din raportul Kroll. Acest lucru probabil că este întârziat, dar e bine că s-a întâmplat. Poate e ușor neplăcută situația când pentru „bărbații neamului”, care au furat cu sacii, au ajuns să răspundă niște doamne, care au furat și ele probabil, doar că bărbații „au șters-o din gară”, fie că e vorba de Șor, Plahotniuc, Iaralov, Botnari ș.a. și le-au lăsat pe dna Tauber și dna Apostolova să dea răspuns autorităților și legii. Am probat acest lucru, probabil vor urma și alte arestări în cadrul acestui dosar al miliardului, pentru că cu siguranță nu doar dna Tauber și dna Apostolova sunt unicele figuri care au contribuit la devalizarea acelor bănci și la miliardul care a dispărut.”

Europa Liberă: Replica opoziției era că, dacă trebuia mai întâi politicienii să anunțe că ar putea să fie ridicată imunitatea unor deputați, și nu procurorul?

Mihai Popșoi: „Sunt total de acord cu această remarcă. Personal îmi displace și cred că este inoportun când politicienii anunță niște decizii care urmează să aibă loc din partea procuraturii...”

Europa Liberă: I s-a reproșat și șefului statului, li s-a reproșat și altor colegi de-ai Dvs...

Mihai Popșoi: „Eu împărtășesc acest reproș, este fundamentat, nu e treaba politicienilor să facă public acest lucru. Pentru mine, cel puțin, e straniu faptul că anumiți lideri politici cunoșteau acele intenții ale procuraturii. Este inoportun să se facă asemenea declarații, procuratura trebuie să-și facă treaba separat de politic, iar asemenea declarații nu fac decât să șubrezească încrederea cetățenilor în independența procuraturii, ceea ce este un lucru nesănătos. Al doilea lucru important, care s-a întâmplat ieri, a fost anume semnarea acelui acord, înțelegere politică tranzitorie, așa se numește oficial.”

Europa Liberă: Ați pus semnătura Dvs., alt vicepreședinte al Parlamentului din partea socialiștilor, Ivan Ceban, și din partea PPDA – dl Alexandru Slusari, vicepreședinte al Parlamentului și d-lui.

Mihai Popșoi: „...Președintele, speakerul și prim-ministrul.”

Europa Liberă: De ce a lipsit semnătura dlui Năstase?

Mihai Popșoi: „Filosofia acestui document este o înțelegere între șefii instituțiilor – Președinție, Parlament și Guvern – și fracțiunile parlamentare, pentru că este în mare parte un plan de acțiuni între Guvern și Parlament, prioritățile Guvernului pentru perioada imediat următoare, care trebuie să fie transpuse în acte legislative de către Parlament. Și toate cele trei fracțiuni parlamentare și-au asumat acele deziderate din acel document – 15 pagini – și au contrasemnat în numele fracțiunii.”

Europa Liberă: Nu ați vrut să mai repetați felul cum ați semnat prima înțelegere, când și-au pus semnătura fiecare din deputații care au constituit majoritatea parlamentară, din teamă ca nu cumva cineva dintre aceștia să nu semneze această înțelegere?

Mihai Popșoi: „Înțeleg aceste speculații. Nu a fost aceasta miza principală. Data trecută, circumstanțele erau mult diferite față de unde ne aflăm astăzi. Astăzi această formulă a fost considerată ca fiind oportună.”

Europa Liberă: Dar primul acord nu a fost onorat sută la sută, prevederile care au fost incluse în primul document nu au fost onorate sută la sută, nu ați reușit să formați o comisie în cadrul Legislativului care s-ar preocupa de dosarul „7 aprilie”. E o restanță. Și ce restanțe mai erau din primul acord?

Mihai Popșoi: „Și mai era o comisie de investigație, pare-mi-se, legată de „laundromat”, deși acest subiect este în mare parte investigat de comisia dlui Slusari legată de furtul miliardului, parțial de comisia dlui Munteanu legată de privatizări. E adevărat că nu toate punctele din acel plan, așa-numitului „plan de dezoligarhizare” au fost îndeplinite, dar în proporție de peste 90 la sută, deci, practic...”

Europa Liberă: Ce prevede acest document pe care l-ați semnat ieri?

Mihai Popșoi: „Acest document prevede un șir de reforme în toate domeniile de activitate a Guvernului. Este un plan sectorial, prioritățile fiecărui minister au fost reflectate în cadrul acestui acord, astfel încât în agricultură, spre exemplu, să încercăm să atragem investiții spre agricultură, să oferim tinerilor fermieri asistența necesară în colaborarea cu Uniunea Europeană, să mărim spațiile de irigare, să găsim piețe noi pentru exportul produselor noastre, adică din punct de vedere economic să sporim competitivitatea. Există o serie întreagă de legi pentru a spori competitivitatea economică, să ne asigurăm că nu vom mai ajunge niciodată în situația cum a fost, spre exemplu, cu aeroportul, să creăm o comisie pentru securitizarea investițiilor, ca să nu ne trezim că vine cineva și preia aeroportul și nu ne întreabă pe noi nimeni.”

Europa Liberă: Sectorul justiției rămâne a fi cel mai important, alegerea procurorului general...

Mihai Popșoi: „Sectorul justiției cu adevărat este cel mai important și s-a început cu dreptul, aș putea spune, pentru că, de fapt, al treilea lucru care s-a întâmplat ieri-seara târziu a fost votarea amendamentelor la Legea procuraturii, astfel încât, pe de o parte, să putem stabili acel proces care a început acum o săptămână-două, pornit de CSP, care nu are nicio legitimitate. Noi am blocat acel proces prin legea votată ieri și am instituit un nou proces de numire a procurorului general, acea comisie care va preselecta câțiva candidați care, ulterior, vor fi propuși CSP-ului spre nominalizare, președintelui...”

Europa Liberă: Și deputații democrați au spus că vor ataca la Curtea Constituțională modificările pe care le-ați operat la Legea privind procuratura și ei continuă să spună sus și tare că dvs. vă subordonați instituțiile de drept și că le politizați excesiv, și că vă războiți cu oponenții politici.

Mihai Popșoi: „În primul rând, e dreptul lor să conteste la Curtea Constituțională. Într-un stat democratic, opoziția trebuie să beneficieze de toate mijloacele și pârghiile pentru a contesta acțiunile guvernării acolo unde este cazul. În această situație consider că nu este cazul, dar totuși d-lor au tot dreptul să o facă, legea a fost schimbată astfel încât să fie respectate prevederile constituționale, CSP-ul rămâne în ecuație, președintele rămâne în ecuație, a intervenit doar această comisie de preselectare, care nu schimbă esența constituțională a procesului de numire. Tot CSP-ul va propune, tot președintele va numi, doar că creăm acest filtru pentru a ne asigura că viitorul procuror nu va depinde de anumite forțe politice sau de unele forțe economice. Să avem odată și odată un procuror și un sistem al procuraturii care să lucreze pentru oameni, să vegheze interesul cetățenilor.”

Europa Liberă: Și Dvs. astăzi puteți să spuneți sincer că se încearcă depolitizarea funcțiilor în stat?

Mihai Popșoi: „Dacă vorbim despre procuratură, cu siguranță.”

Europa Liberă: De la procuratură și până la toate celelalte instituții.

Mihai Popșoi: „Funcțiile apolitice cu siguranță, pentru că sunt unii care fac confuzia între unele funcții care trebuie să fie politice, fie că e vorba de reprezentanții Guvernului în teritoriu, despre membrii cabinetului, secretarii de stat...”

Europa Liberă: Vorbim despre instituțiile de drept acum.

Mihai Popșoi: „Instituțiile de drept nu se poate și nu trebuie și e mare păcat că am trăit într-o realitate în care aceste instituții au fost politizate. Noi instituțiile de drept nu le vom politiza, în special sistemul procuraturii trebuie să-l scoatem complet din această ecuație politică, când procurorii erau la cheremul politicienilor și erau utilizați ca o bâtă politică, cunoaștem situația predecesorilor noștri care acum ne critică și au tot dreptul să o facă, doar că e ușor jenant când ai făcut dosare penale la sute și sute de primari cu ajutorul procuraturii, cu ajutorul poliției, iar acum te prefaci mort în păpușoi, cum fac colegii noștri din Partidul Democrat. Nu este tocmai frumos, iar cetățenii vor face diferența și vor alege grâul de neghină,inclusiv la aceste alegeri locale din 20 octombrie.”

Europa Liberă: Apropo, în campania electorală pentru alegerile generale locale pășiți cu dreptul?

Mihai Popșoi: „Sper că da. Avem pregătiți candidații în teritoriu. Deciziile au fost complicate, pentru că într-un bloc, când este vorba de două partide, este foarte și foarte greu să ajungi la un compromis, când vine vorba de întreaga țară. A fost dificil – trebuie să recunosc – de a conveni asupra listei la parlamentare, dar acolo a fost doar o singură listă, aici avem sute de liste și sunt, practic, 900 de primării, peste 30 de consilii raionale, Consiliul municipal Chișinău, dar cu toate dificultățile am ajuns la un compromis. E important să pășim cu dreptul pe 20 octombrie și pe 21 octombrie să avem confirmarea acestui fapt că tot ce am făcut a fost făcut bine și avem un rezultat pe care îl merităm, iar noi credem că în baza muncii pe care o vom depune în campanie, dar mai cu seamă în baza rezultatelor noastre de activitate în acel puțin timp pe care l-am avut la guvernare, dar și toată activitatea noastră politică înainte de a accede la guvernare ne va asigura sprijinul necesar pentru a avea un rezultat cu adevărat bun în aceste alegeri locale.”

Europa Liberă: Dar în cadrul Blocului ACUM apar disensiuni, le depășiți, ar putea să se fisureze și acest bloc? Multe putem citi, afla din presă, din culise. Dvs. ce ne spuneți, cum stau lucrurile în bloc?

Mihai Popșoi: „Citim și noi despre anumite nemulțumiri. E firesc să se întâmple așa. Trăim într-o țară democratică, din ce în ce mai liberă, cetățenii au dreptul să-și exprime dezacordul și cu siguranță în multe localități există oameni din echipele ambelor partide, cărora le-a fost greu să accepte anumite compromisuri pe care le-am convenit, dar e cert că avem suficientă maturitate politică pentru a lăsa deoparte toate acele disensiuni care au avut loc în perioada de negocieri, de convenire a listelor candidaților ș.a.m.d. și cu adevărat să pășim în campanie cu dreptul, astfel încât să nu trebuiască să roșim, să dăm explicații și să căutăm țapi ispășitori după 20 octombrie. E important ca toate disensiunile să rămână în trecut, să muncim uniți în această campanie, să mergem spre un scop unic de a avea un rezultat cât se poate de bun în aceste alegeri locale, pentru că ele sunt foarte importante. Cunoaștem, Partidul Democrat în teritorii încă deține întâietatea, pentru că noi am avut bun-simț și am respectat legea și nu i-am dat afară pe capete, așa cum au procedat ei, dar e important ca în aceste alegeri locale să venim cu o prezență masivă în teritoriu în mod legal, urmare a unui scrutin democratic.”

Europa Liberă: Dar în Parlament deputații Blocului ACUM se țin grămăjoară, pentru că apar și opinii separate din partea unor deputați? Trei deputați, cel puțin, au părăsit sala de ședințe, când a vorbit Igor Dodon în plenul Parlamentului.

Mihai Popșoi: „E adevărat, aceste lucruri se întâmplă. Noi în cadrul Blocului ACUM suntem un grup de oameni liberali, cu viziuni democratice și disciplina de partid sau disciplina de fracțiune, iar în cazul unor colegi de-ai noștri din bloc, care, de fapt, nici nu sunt membri de partid, e de înțeles că sunt opinii separate. În unele situații foarte sensibile și aceste opinii separate poate nu-și au rostul, când e vorba de soarta țării, de viitorul cetățenilor, de calitatea vieții în Republica Moldova, pentru că acolo ar trebui să fim uniți, dar când vine vorba de niște poziții ideologice, principiale ale unora dintre colegii noștri, noi îi înțelegem. Chiar dacă nu împărtășim aceste opinii separate, nu putem să-i forțăm pe colegii noștri să voteze într-un anumit fel sau să acționeze într-un anumit fel. D-lor sunt deputați aleși de către cetățeni, fie că au fost aleși pe liste sau că au fost aleși în circumscripții uninominale, iar mai cu seamă cei care au fost aleși în circumscripții uninominale ar putea să zică că mandatul vine direct de la cetățeni și atunci avem o libertate de acțiune mult mai mare, dar e bine să judecăm deputații, ca și pe oricare alt cetățean, după acțiuni, că undeva acțiunile pot fi justificate. Pe de altă parte, ar putea să nu fie justificate. E la îndemâna cetățenilor să judece. E cert că sub aspect politic e important să stăm – așa cum spuneți Dvs. – grămăjoară, pentru că numărul nostru este și așa inferior celor din Partidul Socialiștilor cu care suntem acum într-o majoritate parlamentară și e bine să valorificăm unitatea noastră pentru a fi mai competitivi în cadrul diferitelor discuții, negocieri, pentru că fiecare decizie importantă este rezultatul unor negocieri foarte și foarte asidue. Bunăoară, ieri în Parlament nu degeaba s-a votat legea la ora 10 noaptea, pentru că s-au purtat discuții și negocieri până în ultimul moment. E important că se ajunge la compromis până la urmă și maturitatea politică prevalează. E bine că se întâmplă acest lucru în rândul tuturor colegilor noștri.”

Europa Liberă: Ce ne puteți spune despre rolul pe care îl joacă șeful statului? Igor Dodon este prezent peste tot, zice că rămâne a fi liderul informal al socialiștilor, iar pe de altă parte, inclusiv colegi de-ai Dvs. din Parlament cred că el își concentrează tot mai multă putere, își consolidează imaginea, devine omul nr. 1 în stat.

Mihai Popșoi: „Executivul își are atribuțiile sale, președintele își are atribuțiile sale constituționale destul de reduse...”

Europa Liberă: D-lui a mers la Moscova, a discutat cu dl Putin problema gazelor, s-a arătat nemulțumit inițial cum a negociat Executivul cu Fondul Monetar Internațional, vine cu mai multe inițiative din partea Președinției, care, chipurile, ar trebuie să fie preocuparea nemijlocită a Cabinetului de Miniștri – indexarea pensiilor...

Mihai Popșoi: „Inițiativă legislativă are d-lui așa cum am și eu în calitate de deputat, Adunarea Populară din Găgăuzia, Guvernul...”

Europa Liberă: Are dreptul?

Mihai Popșoi: „Are tot dreptul să o facă. Dl Dodon este politician, el încearcă să-și maximizeze imaginea, e un lucru firesc, doar că eu nu aș fi de acord că asta se face cumva din contul Guvernului sau al Parlamentului, bunăoară. Da, d-lui încearcă să intervină acolo unde crede el de cuviință. El este liderul informal al socialiștilor și e bine, probabil, să-i întrebați pe d-lor care este relația și care este influența d-lui. Noi vedem acest lucru și cetățenii tot îl înțeleg, el este un lider informal, dar are un cuvânt greu de spus în cadrul Partidului Socialiștilor și al fracțiunii Partidului Socialiștilor. E un proces care-i vizează pe d-lor. În ceea ce ține de discuțiile d-lui cu Putin, el a făcut-o nu de azi, de ieri, de când a fost ales președinte al statului s-au întâlnit de nenumărate ori, de mult mai multe ori decât poate dicta protocolul, dar dacă îl primește, merge. Legat de problema gazelor, problema este mult mai complexă decât lucrurile s-ar părea la prima vedere, pentru că prețul gazului este a doua problemă. Prima problemă este să avem gaz, să existe tranzit prin Ucraina, pentru că acolo este marea problemă – negocierile dintre Federația Rusă și Ucraina, Naftogaz și Gazprom pentru tranzitul de gaze și dacă acolo nu se convine, atunci prețul e mai puțin relevant, fiindcă riscăm să nu avem gaze. Bunăoară, acum prețul internațional la mia de metri cubi de gaze este circa 130 de dolari, iar noi plătim conform contractului semnat încă mulți ani în urmă câte 240 de dolari pentru mia de metri cubi. De aceea, preșul gazelor este o problemă foarte importantă, dar principala problemă este să ne asigurăm că vom primi același volum de gaze pe care l-am primit până acum prin teritoriul Ucrainei. Acolo este marea problemă, dar faptul că cineva speculează că președintele Dodon ar încerca să-și preamărească atribuțiile, acest lucru nu-și are fundamentul în realitate. Deși aparențele poate ar indica acest lucru, vă dau asigurări că în Parlament lucrurile se discută și se negociază la sânge și noi ajungem la un compromis prin care să nu cedăm absolut nimic din interesul cetățenilor, din interesul alegătorilor noștri, acolo unde sunt lucruri principiale. De aceea, aceste speculații pe care le auzim din ce în ce mai des legate de președintele Dodon eu nu le împărtășesc.”

Europa Liberă: Tot d-lui avansează și ideea că s-ar plămădi un proiect de soluționare a problemei transnistrene la instituția prezidențială și mai pot fi găsite și alte aspecte.

Mihai Popșoi: „Faptul că d-lui vine cu anumite inițiative nu este neapărat un lucru rău atâta timp cât aceste inițiative...”

Europa Liberă: Dar nu vorbim că este rău, dar în cadrul Executivului este persoană responsabilă pentru reintegrare.

Mihai Popșoi: „Da, care este dl Șova, care face parte din echipa Partidului Socialiștilor. Dacă dl Dodon vrea să-i dea o mână de ajutor dlui Șova și întregului Guvern, nu este neapărat un lucru rău, important e care este conținutul acestor propuneri. Și dacă aceste propuneri sunt în interesul Republicii Moldova și aduc valoare adăugată, aceste lucruri sunt benefice, dar dacă aceste inițiative au o altă agendă, atunci aceste inițiative nu au cum să treacă și nu au cum să fie acceptate, pentru că orice decizie cu adevărat importantă este rezultatul unui compromis negociat de-a fir a păr, pentru că vom fi fiind noi cu mai puțină experiență în Parlament, dar avem suficientă experiență în spate în afara Parlamentului și avem o echipă suficient de bună în Guvern și în cadrul fracțiunilor parlamentare, a celor două componente ale Blocului ACUM să nu fie în situația în care să nu putem discerne grâul de neghină. Toate deciziile sunt asumate și acele decizii care sunt bune sunt discutate și negociate, și convenite, iar deciziile care sunt inoportune din diverse considerente nu pot să fie acceptate.”

Europa Liberă: Dar când a luat cuvântul la tribuna centrală a Parlamentului Igor Dodon și a spus că este nemulțumit de activitatea Executivului, în special de activitatea unor miniștri și dacă s-ar recurge la remaniere de cadre, el ar accepta cu plăcere acest lucru, ce mesaj a transmis?

Mihai Popșoi: „Sunt de acord că mesajul nu a fost tocmai constructiv, ba mai mult când vine vorba cu privire la negocierile cu FMI-ul, critica venită din partea d-lui vizavi de acordul cu FMI este ușor ciudată, pentru că exact cum am stat noi la masă cu reprezentanții FMI-ului, la aceeași masă erau și colegii noștri din Partidul Socialiștilor, inclusiv dl Dodon, dna Greceanîi, consilierul dlui Dodon, dl Chicu, și am convenit, împreună, acest acord. Toate prevederile, inclusiv cele mai sensibile prevederi, care de altfel sunt un compromis mai mult decât rezonabil, fiindcă se putea merge mult mai ușor, se putea mări TVA-ul pentru toți și se rezolva problema. Dar s-a negociat la sânge cu Fondul Monetar Internațional pentru a avea un acord cât se poate de acceptabil și cât mai puțin dureros pentru Republica Moldova și contribuabilii ei. Și acest lucru a fost convenit, acceptat și contrasemnat de către toți participanții la proces și de aceea acum aceste critici eu nu știu dacă sunt de bun augur, atâta timp cât s-a convenit împreună asupra tuturor prevederilor.”

Europa Liberă: Ar putea să se ajungă la remanieri guvernamentale?

Mihai Popșoi: „Păi, noi deja am avut remanieri guvernamentale în cadrul acestui Guvern; remanierile guvernamentale nu sunt un lucru care trebuie să sperie pe cineva. Atât timp cât lucrurile se îmbunătățesc și este valoare adăugată, spre exemplu, ministrul de Interne, vom munci foarte mult ca dl Năstase să devină primar general, așa cum au votat cetățenii anul trecut și au fost lipsiți de acest drept democratic de a-l vedea primar pe cel pentru care au votat și din moment ce – sper eu – d-lui va fi reales primar, va trebui să facem remanieri la Ministerul de Interne. Este un lucru firesc, un lucru...”

Europa Liberă: Dl Dodon i-a avut în vizor pe alți miniștri.

Mihai Popșoi: „Dl Dodon are opinia d-lui și-i dreptul d-lui. Noi avem o realitate obiectivă legată de Ministerul de Interne și cu siguranță vom găsi acolo o candidatură foarte bună, astfel încât reformele importante din Ministerul de Interne să continue și să fie duse până la capăt.”

Europa Liberă: Va fi candidatura Blocului ACUM, dacă dl Năstase câștigă alegerile în municipiul Chișinău?

Mihai Popșoi: „Cu siguranță!”

Europa Liberă: Acest acord pe care l-ați semnat PSRM-ACUM, el garantează o viață lungă, până la finele acestui mandat sau ar putea să fie testul de rezistență alegerile locale, alegerea procurorului general?

Mihai Popșoi: „Pe de o parte, s-ar putea să fie mai multe teste de rezistență, pe de altă parte, acest plan de acțiuni semnat ieri este foarte ambițios. S-ar putea, teoretic, să ne descurcăm într-un an, deși eu sunt sceptic, pentru că este cu adevărat ambițios. De aceea s-ar putea să dureze și trei ani. Depinde doar de noi, depinde de maturitatea politică și de discernământul celor care sunt astăzi în majoritatea parlamentară. Dacă se va acționa în interesul cetățeanului, va fi dificil, deja au fost în multe instanțe situații când s-a demonstrat că este foarte și foarte greu, dar le-am depășit. Nu sunt naiv să cred că lucrurile vor fi mai ușoare de aici încolo, vor fi cel puțin la fel de dificile, dar dacă vom avea maturitatea politică de a acționa în interesul cetățenilor și în interesul țării, aceste deziderate pe care le-am semnat ieri vor fi duse până la capăt, indiferent de acele teste de rezistență despre care menționați Dvs. Bunăoară, unul din testele de rezistență a fost trecut chiar ieri. Da, cu greu, dar a fost trecut vizavi de această Lege a procuraturii. Probabil următorul test va fi imediat ce va veni de la Comisia de la Veneția opinia legată de întregul proces de reformă a justiției, cel mai comprehensiv legat de evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, imediat ce vom avea această comisie instituționalizată, lucrurile se vor mișca și va fi trecut un alt test de rezistență. Alegerile locale nu cred că vor fi un test de rezistență atât de mare cât s-ar părea, pentru că cetățenii se vor pronunța și voința cetățenilor este incontestabilă. Da, s-ar putea să fie anumite lupte în teritoriu, care pot să treacă uneori limita acceptabilului...”

Europa Liberă: Dar și lupta la Chișinău va fi una decisivă?

Mihai Popșoi: „Este adevărat. Cu siguranță, lupta din Chișinău este bătălia cea mai importantă, dar am încredere în cei doi candidați că vor putea să dea dovadă de bun-simț, astfel încât să nu treacă limitele decenței și campania electorală să fie bazată pe nevoile cetățenilor, locuitorilor Chișinăului și suburbiilor, pentru că ei au fost cei mai neglijați și marginalizați în ultimii ani. Nu au venit bani în Chișinău aproape deloc și trăim într-un oraș care arată efectiv deplorabil, de aceea campania electorală pentru Chișinău trebuie să se dea în baza problemelor orașului și cine are un program mai bun de rezolvare a acestor probleme și cine are echipa cea mai bună, susținerea cea mai bună și noi suntem convinși că, pe de o parte, grație echipei noastre din Chișinău, dar și grație parteneriatelor pe care le avem noi la nivel european, fie că e vorba de Partidul Popular European sau Partidul Național Liberal din România, sau alți parteneri de-ai noștri din Suedia, din alte țări europene ar putea să ne ajute cu expertiza lor, inclusiv cu asistența financiară pentru a schimba lucrurile din Chișinău.”

Europa Liberă: La o sută de zile de când ați preluat puterea de la Partidul Democrat, ce regrete aveți?

Mihai Popșoi: „Am unele regrete vizavi de procesul decizional din Parlament, am anumite regrete vizavi de unele numiri în funcții și mi-aș dori ca procesul să fie unul mai eficient. Din păcate, procesul decizional durează foarte mult și unul din regretele principale este că nu am reușit să aducem transformarea și schimbarea adevărată inclusiv la nivelul unor instituții regulatorii, care sunt încă în captivitate, fie că e vorba de ANRE, care a luat acea decizie neinspirată și nu știu dacă e justificată de ridicare a prețului la energia electrică, iar acum Moldova-Gaz se gândește să ceară/să nu ceară ridicarea prețului la gaze de la același ANRE, care este controlat încă de exponenți ai Partidul Democrat, Consiliul Audiovizualului, Consiliul Concurenței, care nu-și face absolut deloc treaba, unde sunt încă reprezentanți ai Partidul Democrat și într-o serie de alte instituții de nivel central. În teritorii, după cum spuneam, trebuie s-o facă alegătorii, trebuie să existe aleși locali legitimi și majorități în consiliile raionale, care să ia deciziile importante la nivel local și cu siguranță mi-aș fi dori să fi adus o mai mare transformare la nivel economic. Am crescut salariile pentru medicii care fac garda de noapte și ne-am fi dorit să creștem salariile la un grup mult mai mare de cetățeni, profesori, medici, oameni din domeniul culturii, din Ministerul de Interne, din Ministerul Apărării, din toate instituțiile statului, pentru că, din păcate, cei care lucrează în instituțiile statului au salarii necompetitive cu cei care lucrează în mediul privat și atunci calitatea capitalului uman are de suferit în cadrul instituțiilor de stat și deja avem o problemă. Și cu siguranță ne vom ciocni cu această problemă din moment ce vor veni surse de finanțare externă și deja urmează să vină banii de la FMI, de la Uniunea Europeană, de la Banca Mondială și riscăm să avem o incapacitate de absorbție, cum s-a ciocnit România când veneau fondurile europene. Și de aceea este foarte important să reușim să motivăm cei mai buni oameni să revină și să-i motivăm pe cei care au rămas în sistem să lucreze cu abnegație, să lucreze cu un randament foarte mare, pentru că de munca birocraților, care nu sunt foarte iubiți de către cetățeni, depinde bunăstarea cetățenilor în mare parte. Și acesta este tot unul din regrete că nu am reușit în acest termen relativ scurt să mai mărim salariile, pentru că acea gaură bugetară care ne-a fost lăsată de 4 miliarde abia urmează să fie acoperită din aceste fonduri de la FMI și de la Uniunea Europeană și deja fondurile care vor veni după asta, în scurt timp, până la finele anului vor fi canalizate spre infrastructură, suportul bugetar pe unde va fi posibil pentru creșterea salariilor, compensații pentru perioada rece a anului pentru familiile care, din păcate, nu-și pot achita facturile. Acestea sunt regretele, dar probabil e devreme încă să avem regrete, pentru că au fost doar o sută de zile și faptul că am reușit să ajungem în această situație înclină balanța în partea pozitivă. Faptul că am ajuns în această situație în care să respirăm liber, să avem speranța unui procuror european, am zis european, pentru că asta ne-am dorit dintotdeauna, dar am realizat că, oricât de bun ar fi un procuror european, trebuie să schimbăm întreg sistemul procuraturii. Avem nevoie de tineri profesioniști să vină, după această schimbare a evaluării externe o parte din procurori și o parte din judecători nu se vor regăsi în sistem, iar acest lucru este partea ușoară, partea mai grea este să-i motivăm pe alții mai buni decât cei care pleacă să vină în sistem Și aici este partea dificilă, dar am speranța că împreună cu echipa noastră din Guvern și cu colegii mei din Parlament vom reuși să facem aceste lucruri, pentru că cetățenii au așteptat mult prea mult aceste schimbări. O parte deja ne spun că sunt dezamăgiți, pentru că în această perioadă relativ scurtă nu am reușit să îndeplinim toate așteptările cetățenilor și să facem transformările pe care ni le-am dorit, dar cu siguranță în perioada imediat următoare vom demonstra, inclusiv celor care dintr-un motiv sau altul au reușit deja să se dezamăgească, sunt sigur că vom reuși să le demonstrăm că au făcut-o prea repede și vom recăpăta încrederea lor.”

XS
SM
MD
LG