(video) Renato Usatîi face public prețul automobilului pe care îl deține, un Rolls Royce Cullinan din 2019

Renato Usatîi a făcut public prețul automibilului pe care îl deține - un Rolls Royce, model Cullinan produs în 2019, într-un live pe pagina sa de Facebook, în care a arătat documentele de achiziție și devamare insistând că nu are nimic de ascuns.

Foto: Captură video/Renato Usatîi/Facebook

Potrivit fostului edil al Bălțiului, Rolls Royce-ul său a fost cumpărat de la un salon auto din Germania pentru 341.852 euro (aproximativ 6.657.400 lei). Automobilul a intrat pe teritoriul Republicii Moldova prin vama Leușeni și a fost imatriculat în țara noastră.

Renato Usatîi a achitat taxa de devamare dar și taxa pentru bunurile de lux, care l-au costat 535.420 lei.

„Da, e mai ieftin, pentru că s-au cumpărat mai multe mașini, dar și pentru că dealer-ul auto din Germania îi aparține surorii mele și cumnatului. E plin orașul cu Porsche, dar toate sunt înregistrate pe cine știe cine. De aceea, atunci când spiun că Usatîi ascunde ceva, toți mint”, a spus Usatîi.

Prețul automobilului deținut de Renato Usatîi / Sursa:Captură video/Renato Usatîi/Facebook

Rolls-Royce Cullinan este cel mai scump SUV de serie din lume. Exemplarul este vopsit într-o culoare gri şi are jante într-o nuanţă similară.

Reacția lui Renato Usatîi vine după ce mașina sa a fost văzută la sfârșitul săptămânii trecute în vama Leușeni, ceea ce a trezit mai multe speculații în presă.


Pub