(doc) Ce prevede noul acord semnat dintre Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor

Noua înțelegere politică dintre Blocul ACUM și Partidul Socialist din Moldova, semnată în această seară, conține o serie de angajamente pe care și le asumă noua coliție majoritară, printre care și faptul că nu permite traseismul politic, acțiuni de subminare a guvernării și dezbinarea societății prin discurs public. Acordul de 15 pagini este în schimb, consistent din punct de vedere a subiectelor pe care majoritatea parlamentară își propune să coopereze.

Foto: parlament.md

Astfel, prin interzicerea traseismului politic, se are în vedere „neacceptarea a oricărui fel de alianțe separate cu Partidul Democrat din Moldova și Partidul Șor, responsabile de capturarea statului și sărăcirea cetățenilor. ”

De asemenea, se stipulează „abținerea de la acțiuni care ar submina activitatea guvernării în interes public, și abținerea de la declarații și acțiuni ce contribuie la dezbinarea societății, inclusiv etnice, geopolitice, religioase.”

Domeniile pe care majoritatea parlamentară își propune să le îmbunătățească sunt: politica internă prin reformarea justiției și combaterii corupției, asigurării corectitudinii și transparenței alegerilor din 20 octombrie 2019 și a bunei guvernări, eficietizarea domeniului economic și cel al sănătății, numcii și protecției sociale. De asemenea, efectuarea modificărilor ce ar duce la îmbunătățirea domeniului educației, agriculturii, protecției mediului și mass-media.

Pe plan extern se stipulează consolidarea relațiilor Republica Moldova- Uniunea Europeană și implementarea consecventă a Acordului de Asociere (AA), consolidarea relațiilor autorităților publice centrale a Republicii Moldova cu diaspora. De asemenea, se preconizează dezvoltarea domeniului de securitate și parteneriate strategice cu țările din vecinătate: România, Ucraina, precum și cu Federația Rusă și SUA și realizarea câtorva subiecte pe domeniul drepturilor omului și societate civilă.

Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ivan Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook
Acord / Sursa:Ion Ceban/facebook

UNIMEDIA amintește că noul acord a fost semnat de către reprezentanții fracțiunilor parlamentare Partidul Socialiștilor din Moldova, reprezentantul Platforma Demnitate și Adevăr, reprezentantul Partidul Acțiune și Solidaritate au semnat acordul, președintele țării, Igor Dodon, prim-ministra, Maia Sandu și președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi.


Pub