iPhone 11 vs. concurenţa. Cum se prezintă noile telefoane Apple faţă de modelele Samsung, Huawei, OnePlus şi Google

Noile modele din seria iPhone 11 au fost prezentate drept cele mai puternice smartphone-uri de pe piaţă de către Apple, iar din anumite puncte de vedere, acest lucru poate fi adevărat. Producătorul american a demonstrat că poate să dezvolte chipset-uri extrem de puternice pentru platforme mobile, însă simple teste de performanţă nu pot spune întreaga „poveste” a unui smartphone. Astfel, go4it.ro a decis să compare toate aspectele noilor iPhone-uri „Pro” cu cele ale altor flagship-uri de pe piaţă, punându-le în comparaţie directă cu modelele cu care se „bat” pe piaţă.

Foto: go4it.ro

Memoria RAM a fost confirmată de testele AnTuTu. Toate cele trei modele sunt echipate cu 4 GB memorie RAM. iPhone 11 vine astfel cu un upgrade de 1 GB faţă de cei 3 GB de pe iPhone XR, în timp ce iPhone 11 Pro şi 11 Pro Max vin cu aceeaşi cantitate de RAM precum modelele iPhone XS şi XS Max.

iPhone 11 vs. Galaxy S10e, Pixel 3A XL, P30 Lite

iPhone 11, modelul de bază, este mai degrabă un „flagship de buget”, decât un model high-end adevărat. Acesta vine echipat cu acelaşi procesor A13 Bionic de top de la Apple şi cu aceleaşi camere noi wide şi ultra-wide şi cu cel mai nou sistem de operare, iOS 13, de la Apple. Acesta intră astfel în concurenţă directă cu modelul de buget de la Samsung lansat în urmă cu jumătate de an. Pentru o comparaţie să îi zicem „mid-range”, am adăugat şi modelele Pixel 3 XL şi Huawei P30 Lite, chiar dacă din punct de vedere al puterii de procesare şi al preţului, acestea fac parte din altă categorie de produse. Huawei şi Google nu lansează însă trei modele cu hardware de bază high-end, bazându-se pe modelele standard şi „Pro”/XL.

iPhone 11 Pro vs. Galaxy Note10, Pixel 3, OnePlus 7, P30

În cazul iPhone 11 avem de a face cu o concurenţă mai „serioasă”, având pe piaţă mai multe flagship-uri importante care intră în concurenţă directă. Toate aceste modele sunt lansate pentru a acoperi segmentul de piaţă de telefoane high-end cu ecrane nu foarte mari, echipate cu componente de top şi funcţii avansate. Desigur, preţul celorlalte modele nu este la fel de mare ca în cazul Apple.

iPhone 11 Pro Max vs. Galaxy Note10+, P30 Pro, Pixel 3 XL, OnePlus 7 Pro

iPhone 11 Pro Max este cel mai puternic şi mai mare telefon produs de Apple, iar pe segementul de piaţă high-end există în acest moment concurenţă foarte serioasă. Vorbim despre cele mai puternice telefoane, echipate cu toate tehnologiile de top ale companiilor, cele mai bune camere foto şi cele mai bune ecrane de pe piaţă. Iată cum se compară iPhone 11 Pro cu modelele Google, Samsung, OnePlus şi Huawei.

Noile smartphone-uri Apple nu sunt nici pe departe atât de depăşite tehnologic precum se zvonea în piaţă înaintea lansării. Acestea integrează cele mai puternice procesoare de până acum, unele dintre cele mai bune display-uri de pe piaţă şi sunt realizate din materiale de foarte bună calitate. Design-ul pare să fie puţin depăşit în comparaţie cu variantele altor producători, care au adoptat un decupaj mai subtil în ecran, sau au recurs la alte artificii de design pentru a scăpa de notch.

Pe hârtie, Apple are şi câteva dezavantaje faţă de alte companii de pe piaţă, precum lipsa slot-ului pentru card, lipsa încărcării wireless bilaterale sau un ecran cu frecvenţă mai joasă. Apple susţine că a ajuns din urmă ceilalţi producători la capitolul camere foto, ceva ce va trebui să testăm pentru a putea confirma.


Pub