Un tânăr de 18 ani care fuma țigări electronice are acum plămânii unui om de 70 de ani! Care sunt simptomele bolii misterioase provocate de vapat
Adam Hergenreder, un student atlet de 18 ani din Gurnee, Illinois, a ajuns la spital după ce a folosit o țigară electronică mai mult de un an și jumătate. Doctorii i-au spus tânărului că plămânii lui sunt similari cu cei ai unui om de 70 de ani.
„A fost înspăimântător să mă gândesc la asta, la ce a putut un dispozitiv atât de mic să facă plămânilor mei”, a povestit Adam, aducându-și aminte de veștile rele pe care le-a primit de la medici, potrivit CNN. Adam se numără printre sutele de utilizatori de țigarete electronice din Statele Unite care s-au îmbolnăvit de boli pulmonare misterioase asociate vapatului.
Anchetatorii nu au identificat care este cauza exactă a acestor boli, dar se crede că acestea au legătură cu vapatul. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a anunțat recent că au fost raportate cel puțin 450 de cazuri de boli asociate vapatului în 33 de state din SUA. Studentul a fost internat la spital la sfârșitul lunii august.
„Dacă mama lui nu l-ar fi adus la spital în următoarele două-trei zile, dificultatea în respirație i s-ar fi putut agrava până la punctul în care ar fi putut muri”, a declarat dr. Stephen Amesbury, medic pulmonolog de la Advocate Condell Medical Center din Illinois. „Era o boală pulmonară severă, în special pentru un tânăr, respira greu. Este foarte îngrijorător că poate avea leziuni pulmonare semnificative și poate suferi modificări reziduale după ce se vindecă de asta”, a spus dr. Stephen Amesbury.
În prezent, starea lui Adam s-a îmbunătățit, dar tânărul povestește că îi este greu deocamdată să facă activități normale pentru că obosește foarte repede. El spune că după experiența pe care a avut-o, a reușit să-și convingă prietenii să renunțe la vapat. În acest moment, există tot mai multe semnale de alarme cu privire la pericolele vapatului pentru sănătatea umană.
De curând, Dr. Scott Gottlieb, fostul comisar al FDA (Food and Drug Administration), a scris un editorial în The Washington Post prin care solicită oficialilor federali să ia măsuri în investigarea cauzelor bolilor cauzate de folosirea țigărilor electronice.
Iată care sunt semnele și simptomele care ar putea indica o problemă pulmonară gravă dacă ați folosit țigările electronice:
Ai o tuse cronică.
Ai dureri în piept sau dificultăți de respirație.
Vomiți, îți este greață și ești amețit sau ai diaree.
Ai febră.
Te simți obosit.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România