DOC // Comisia Europeană: „Republica Moldova a înregistrat progrese în aplicarea reformelor privind statul de drept”  

Anticoruptie.md
13/09/2019
Comisia Europeană. Foto: euobserver.com

Comisia Europeană apreciază că Republica Moldova a înregistrat progrese importante în aplicarea reformelor menite să oprească deteriorarea standardelor democratice și a statului de drept. Concluziile și recomandările au fost formulate în Raportul privind implementarea Acordului de Asociere a R. Moldova cu UE publicat joi de Comisia Europeană. În același timp, Uniunea Europeană recomandă Chișinăului să investigheze „comprehensiv și imparțial” frauda bancară și să reformeze substanțial sistemul justiției ca acesta să înceapă să funcționeze independent. În același timp,

Raportorii susțin că Guvernul Republicii Moldova a adoptat o serie de acțiuni importante în special în ce privește cadrul electoral, lupta împotriva corupției și depolitizarea instituțiilor statului. „Prin urmare, Comisia a reluat acordarea asistenței pentru sprijin bugetar și a semnat trei acorduri de finanțare cruciale, cu o valoare totală de circa 55 de milioane de euro”, se menționează într-un comunicat de Bruxelles.

Totodată, Comisia Europeană susține, în raport, că este necesar un progres consistent în reforma justiției, în economie, în conformitate statul de drept și standarderle democratice, asigurându-se în același timp pluralismul media.

„Sunt necesare acțiuni rapide pentru a satisfice așteptările cetățenilor moldoveni și pentru a asigura aderența țării la valorile prevăzute de Acordul de Asociere. În special, sunt așteptări ca frauda bancară să fie investigată într-o manieră imparțială și comprehensivă, ca sistemul justiției să fie reformat substantial și să înceapă să funcționeze independent, iar corupția la nivel înalt trebuie înfrântă decisiv”, se indică în recomandările raportului.

În același timp, UE solicită continuarea și aprofundarea reformelor în domeniile economic și bancar. ”Stabilizarea sectorului bancar și investițiile din UE vor continua să fie domenii-cheie ale dezvoltării de mai departe a Moldovei”, se subliniază în raport.

Raportul urmează a fi discutat în cadrul reuniunii anuale a Consiliului de Asociere UE–Republica Moldova, care va avea loc la Bruxelles, la 30 septembrie 2019.

Anticoruptie.md
13/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii