Aceste teste genetice pleacă de la observaţia că, în mod obişnuit, durează şase săptămâni pentru ca medicaţia oferită unei persoane care suferă de depresie să îşi facă efectele, în timp ce sunt expuşi efectelor secundare. Astfel, companiile explică că prin testele genetice, „ghicitul” medicaţiei optime poate fie evitat şi pacienţii pot avea parte de îngrijire medicală necesară care să le amelioreze starea.
Conform experţilor, aceste teste funcţionează într-un mod asemănător testelor genetice folosite pentru a evalua riscurile de cancer, căutând acele gene care ar putea să interfereze cu medicamentele antidepresive. Dintre aceste gene, CYP2D6 şi CYP2C19 se bucură de cele mai multe dovezi ştiinţifice şi clinice în ceea ce priveşte testarea în vedere stabilirii medicaţiei. Cele două gene controlează enzimele hepatice care se ocupă de descompunerea compuşilor din medicamentele administrate pacienţilor, de aceea, cunoaşterea modului în care aceste gene acţionează se poate dovedi utilă în stabilirea medicamentaţiei optime.
Problema pe care cercetătorii o subliniază este legată de numărul de gene care sunt implicate în apariţia depresiei şi a cancerului. În cazul primei maladii este vorba de câteva sute de gene, dar cu precizarea că niciuna nu are o influenţă majoră asupra depresiei. În cazul cancerului este vorba de un număr mult mai limitat şi ca urmare mult mai uşor de identificat în urma testelor genetice.
În luna aprilie a anului 2018, Asociaţia Americană de Psihiatrie, prin departamentele sale de cercetare, a ţinut să anunţe public faptul că folosirea testelor genetice are parte de dovezi insuficiente în ceea ce priveşte eficienţa.
„O relaţie clară între variaţiile de ADN şi eficienţa medicamentaţiei antidepresive nu a fost stabilită”, se arată în rapoartele agenţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
