(video/update) Igor Dodon, după ședința CSS: „Air Moldova ar putea reveni în gestiunea statului”

(update 12:01) Președintele Igor Dodon spune că există premise ca compania Air Moldova să fie întoarsă în gestiunea statului. Declarațiile au fost făcute după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

Foto: UNIMEDIA

„Au fost invitați conducerea nouă de la Air Moldova, care au fost numiți acum câteva zile. De asemenea a fost invitată reprezentanții Agenției Proprietăți Publice, responsabilă de gestionarea acelui acord de privatizare Air Moldova. Statul va întreprinde toate măsurile legale de întoarce a companiei Air Moldova în proprietatea statului. Sunt premise și sunt deja si argumente si ne permit să anulăm acordul de privatizare Air Moldova”, a declarat Igor Dodon.

Subiectul doi este Aeroportul Internațional Chișinău, care, după cum s-a comunicat și anterior, trebuie să fie întors în proprietatea statului, iar contractul de concesionare cu compania „Avia Invest” urmează a fi reziliat. Totodată, organele competente ale statului vor analiza, dacă programul de investiții asumat de compania dată, a fost implementat conform contractului.

Subiectul trei vizează aeroportul de la Mărculești, care dispune de o infrastructură necesară si urmează a fi utilizată eficient in interesul statului.

(11:30) Igor Dodon a convocat ședința Consiliului Superior de Securitate începând cu ora 10:00.

Șeful statului a menționat anterior că pe agenda ședinței se regăsesc mai multe subiecte de interes primordial, precum examinarea situației de la Air Moldova, situația privind aeroportul și recomadările Consiliului Suprem de Securitate în privința întreprinderii anumitor acțiuni de către anumite instituții în cazul aerorportului Chișinău.De asemenea, vor avea loc „discuții despre Mărculești”, a mai precizat Igor Dodon.

UNIMEDIA retransmite live.


Pub