Raport: „Situația dezastruoasă de la Moldovagaz se datorează administrării frauduloase și deciziilor ilegale ale ANRE, Guvernului și Parlamentului”

Anticoruptie.md
12/09/2019

Situația dezastruoasă în care se află societatea Moldovagaz se datorează administrării frauduloase, cu acordul tacit al acționarilor, în mod special al acționarului majoritar – concernului Gazprom. În același timp, situația a fost agravată prin deciziile ilegale sau nechibzuite, aprobate de ANRE, Guvern și Parlament. Patrimoniul întreprinderii a fost delapidat în proporții deosebit de mari, iar acționarii și organele de anchetă au acoperit aceste fraude. Sunt concluziile unui raport privind activitatea Moldovagaz, prezentat de Comunitatea pentru advocacy şi politici publice WatchDog.MD.

Studiul arată că cele mai grave încălcări în administrarea companiei au fost comise la transmiterea cotei majoritare în rețelele de transport și cele de distribuție la prețuri derizorii către Gazprom, în contul achitării datoriei pentru gaz. Patrimoniul Moldovagaz trebuie reevaluat, consideră experții, cu modificarea corespunzatoare a cotelor în capitalul social și stingerea datoriei pentru gaze. Întrucât au trecut peste 20 ani de la evenimentele respective, activele existente la acel moment au fost amortizate aproape integral.

Chiar dacă Moldovagaz este monopolistă pe piața gazelor naturale, întreprinderea este în situație de faliment, din cauza schemei contractuale prin care furnizorul din Republica Moldova livrează gaze în regiunea transnistreană fără ca acestea să fie achitate. Drept urmare, Moldovagaz continuă să acumuleze datorii față de concernul Gazprom, care astăzi depășesc suma de șapte miliarde de dolari. Schema respectivă este folosită de Gazprom pentru legalizarea finanțării autorităților separatiste din stânga Nistrului, se mai arată în raportul celor de la WatchDog.

Sergiu Tofilat, unul dintre autorii raportului, spune că administrarea defectuoasă a Moldovagaz a dus la creșterea neîntemeiată a cheltuielilor și delapidarea patrimoniului întreprinderii. O parte din aceste cheltuieli nejustificate au fost incluse de ANRE în tarifele pentru gaz. Pentru a soluționa problemele legate de formarea tarifelor și de administrare a întreprinderii, WatchDog recomandă stabilirea cheltuielilor nejustificate care au fost incluse abuziv în tarifele la gaz sau au condus la majorarea datoriei pentru gaz față de Gazprom, care urmează să fie excluse din tarif. 

Totodată, ANRE se face vinovat de faptul că după toate încălcările depistate în urma controalelor, nu au fost sancționați factori de decizie din administrația Moldovagaz. 

Experții mai subliniază că este necesar un audit la Moldovagaz pentru a determina valoarea fraudelor și valoarea reală a devierilor tarifare.

 

Anticoruptie.md
12/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii