Medicii care fac gărzi pe timp de noapte vor avea salarii mai mari

Medicii care fac gărzi pe timp de noapte vor avea salarii mai mari, conform regulamentului aprobat astăzi de Guvern. Personalul medical și nemedical care, potrivit programului de muncă, își desfășoară activitatea între orele 22.00 și 6.00, va beneficia de un supliment pentru munca pe timp de noapte.

Foto: UNIMEDIA

„În sistemul medical este nevoie de a majora salariile, nu cum s-a făcut până acum, doar câte 100-200 de lei. Acum am luat categoria care la momentul de față se confruntă cel mai mult cu o lipsă a personalului medical corespunzător, iar suma maximă care va fi oferită pentru un serviciu de noapte este de 1000 de lei, care vor fi adăugați la pachetul de salariu deja existent. Surmenajul este foarte mare, arderea profesională în unele profesii este foarte mare. Prin această decizie venim să facem doar prima majorare“, a precizat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco.

Totodată, Executivul a decis reglementarea condițiilor și modul de plată a sporului pentru gradul sau titlul științific și pentru titlul onorific pentru angajații instituțiilor medico-sanitare publice.

De asemenea, în scopul eliminării discriminării salarizării specialiștilor din domeniul psihiatriei și narcologiei care prestează servicii medicale categoriilor similare de pacienți, cabinetul de miniștri a aprobat echivalarea salariilor de funcție ale personalului medical din serviciul narcologie cu cele ale personalului medical din serviciul psihiatrie.

Regula Ment by Alina Frunza on Scribd


Pub