07:23:46 25.04.2024
Stiri

Directorul de la „Apă Canal”, luat în furci la ședința Guvernului, după ce a dat vina pe autoritățile locale în cazul mirosului urât din Chișinău: „Noi nu suntem Dumnezeu”; Mesajul DUR al Maiei Sandu

Social 11.09.2019 14:08 Vizualizări1729 Autor: Ziarul National
Directorul de la „Apă Canal”, luat în furci la ședința Guvernului, după ce a dat vina pe autoritățile locale în cazul mirosului urât din Chișinău: „Noi nu suntem Dumnezeu”; Mesajul DUR al Maiei Sandu


Directorul „Apă Canal”, Valeriu Meșca, dă vina pe autoritățile capitalei în cazul mirosului urât din Chișinău, pe care le acuză că au stocat „70 de mii de tone de nămol lichid”, după prelucrarea apelor uzate, care „pute”.

„Implementarea procesului de deshidratare cu geotuburi a rezolvat parțial problema mirosului, dar nu și a nămolului. În ultimii ani, nămolul s-a depozitat în șapte lacuri de depozitare. În unele namolul s-a zvântat, dar altele, cu adâncimea de 12 metri, sunt pline cu nămol lichid. Apa nu s-a evaporat și nămolul fermentează și elimină în atmosferă miros neplăcut. În zilele când bate vântul, normal că-l împrăștie prin tot orașul. Nu este problema „Apă Canal”, dar a Primăriei”, a spus Meșca.

Acesta a adăugat că în ultimul timp au fost cumpărate două centrifugi pentru deschidratarea nămolului.

Premierul Maia Sandu nu a fost de-acord cu această acuzație, afirmând că anul trecut capitala nu a avut o asemenea problemă, chiar dacă „tot a fost cald” și l-a acuzat pe Meșca de faptul că „nu a făcut suficient, pentru ca să nu ajungem să discutăm astăzi despre asta”.

Valeriu Meșca a recunoscut ulterior că apele uzate care vin la Stația de epurare de la cei 11 777 de agenți economici cu care instituția are încheiate contracte sunt poluate și conțin depășiri ale normelor-limită, în special la detergenți, azot amoniacal sau fosfor.

Secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iuliana Cantaragiu, a declarat că „Apă Canal” nu s-a adresat niciodată la Inspectoratului Mediului pentru a efectua controale la agenții economici care nu respectă legislația și că lipsa de microorganisme necesare, care reprezintă cea mai utilizată metodă de epurare a apelor uzate, este cauza mirosului urât din Chișinău.

Meșca a răspuns că au fost depuse eforturi pentru a restabili microorganismele, dar acestea „au murit” la scurt timp: „Asta-i natura, noi nu suntem Dumnezeu”.

„Nu știu ce crede Consiliul de Administrare, dar sper să creadă ceva, dar cetățeanul cu siguranță nu este mulțumit de răspunsurile primite astăzi. Situația nu se va schimba, dacă nu veți întreprinde nimic. Până acum năolul nu a mirosit, dar acum miroase? A fost cald și anul trecut. Să-i salutăm pe cei de la Partidul Democrat pentru că ne-au lăsat fără primar și acum trebuie să căutăm vinovații”, a răbufnit premierul Maia Sandu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md