17:19:14 29.03.2024
Stiri

VIDEO // Federația Rusă NU se grăbește să înceapă CASAREA a mii de tone de MUNIȚII de la Cobasna. Lavrov, la întrevederea cu Popescu: „Aceste muniții nu au apărut din COSMOS”

Politică 11.09.2019 14:40 Vizualizări2708 Autor: Ziarul National
VIDEO // Federația Rusă NU se grăbește să înceapă CASAREA a mii de tone de MUNIȚII de la Cobasna. Lavrov, la întrevederea cu Popescu: „Aceste muniții nu au apărut din COSMOS” Captură


Ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, susține că munițiile cu termenul expirat din depozitele de la Cobasna, în stânga Nistrului, urmează să fie casate, iar acest proces ar putea fi demarat „peste un an și ceva”. Declarația a fost făcută astăzi la Moscova, în cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.

Potrivit lui Lavrov, în depozitele de la Cobasna sunt „mii de tone de muniții”, iar jumătate dintre acestea trebuie casate. Pentru a începe acest proces de casare este nevoie de bani, a spus Lavrov.

Citește și: OSCE ar putea oferi asistență R. Moldova în evaluarea stării tehnice a depozitelor cu muniții de la Cobasna

„Este important că președintele Dodon și liderul Transnistriei, Krasnoselski, susțin ideea ministrului Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu, privind începutul procesului de casare a munițiilor expirate aflate la depozitul din apropierea satului Cobasna. Aceste muniții nu au apărut acolo din Cosmos. E nevoie de bani pentru a demara acest proces. Cred că un an și ceva va dura procesul de pregătire”, a punctat acesta.

De asemenea, oficialul rus a precizat că Federația Rusă se pronunță în favoarea integrității și neutralității R. Moldova, cu „statut special” oferit regiunii transnistrene.

De partea cealaltă, ministrul Popescu a spus că prezența armatei rusești pe teritoriul R. Moldova contravine statului de neutralitate. Popescu a salutat decizia de casare a munițiilor expirate, dar a adăugat că la acest proces trebuie să participe și OSCE.

„Vizita mea în Rusia reprezintă un prim-pas spre normalizarea relațiilor bilaterale. În cadrul discuțiilor am propus ridicarea barierelor privind exporturile produselor moldovenești, mai ales că avem un acord de liber schimb în cadrul CSI”, a punctat Popescu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md