Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
10.09.2019

Cetățean al Olandei – urmărit penal de procurori pentru trafic de copii

Marți, 10 septembrie 2019, Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Crimei Organizate (PCCOCS) anunță extrădarea din Georgia în Republica Moldova a unui cetățean al Olandei, învinuit de comiterea traficului de copii, inclusiv pe teritoriul Republicii Moldova, în perioada 2015-2018, în cadrul unei rețele internaționale.

Învinuitul a profitat de situația financiară grea a unor familii dintr-o localitate din Sudul republicii, astfel încât să le câștige încrederea. Acesta își selecta copii cu vârsta de până la 14 ani, cărora le oferea bunuri, dar și le facilita financiar participarea la distracții.

Făptașul, deci, odată ce le-a câștigat încrederea, îi invita pe copii la domiciliul său din aceeași localitate, dar și din România. Acolo, împreună cu alte persoane neidentificate, îi supunea exploatării sexuale necomerciale. Iar așa cum aceștia au devenit dependenți de ajutorul învinuitului, nu percepeau caracterul real al celor întâmplate.

Ca urmare a acțiunilor procurorilor PCCOCS și angajaților Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane făptașul a fost identificat și extrădat din Georgia pe 9 septembrie 2019, unde se afla la momentul acțiunilor procesual penale, pentru a fi deferit justiției. Cheltuielile de extrădare vor fi încasate din contul persoanei învinuite, dacă va fi găsită vinovată. Pentru infracțiunile de care este învinuit, cetățeanul Olandei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 ani sau detenție pe viață, anunță Procuratura Generală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus