Secretarul de stat de la MAI recunoaște că a angajat rude la Poliția de Frontieră și nu vede o problemă în asta
Politic 6 septembrie 2019, 14:47 | 2184

Secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Dorin Purice, recunoaște că și-a angajat vărul și finul în poziții-cheie la Poliția de Frontieră, pe când era șeful acestei instituții. Ba mai mult, el nu vede nicio problemă în asta, deoarece ar fi făcut-o asumat și ar fi gata să răspundă „în fața oricărei anchete” pentru faptele lor. Declarații în acest sens au fost făcute de Dorin Purice în emisiunea „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„Da, am un verișor la Poliția de Frontieră pe care l-am adus acolo pe principii de profesionalism. Este șef de direcție și este integru. Da, eu l-am angajat. Recunosc. (...) În poliția de frontieră lucrează și un fin de-al meu, care mi-a fost și coleg de facultate. Da, l-am adus eu. Era o dimensiune destul de sensibilă, unde trebuia să ai încredere în ceea ce îți raportează cineva – era vorba de securitatea internă. Poate că arată urât, dar atunci când vrei să asiguri buna desfășurare, vrei să lucrezi cu un om în care ai încredere”, spune Purice.

„Dumneavoastră cunoașteți că, în Republica Moldova, chiar dacă ești cumătru, asta nu înseamnă că ai anumite relații sau obligații față de acea persoană. Dar mi se pare că acest lucru deja devine ridicol – tot punem accent pe gradele de afinitate – cumetri, nănași... chiar dacă omul își face datoria și dacă este integru”, a încercat el să-și justifice deciziile.

În aceeași emisiune, Dorin Purice, care a fost păstrat în funcție de actualul ministru de Interne, Andrei Năstase, pentru a asigura „memoria instituțională” în MAI, a încercat să argumenteze o altă decizie controversată – de a face campanie electorală pentru PDM, declarând că a făcut-o, pentru a nu pune în pericol suportul bugetar pentru reforma poliției de care era responsabil.

Opinia ta contează. Comentează!