Linkuri accesibilitate

„Bătălia pentru Brexit” şi calculele electorale ale partidelor britanice


Protest pro-Brexit în fața Parlamentului Marii Britanii. 5 septembrie 2019
Protest pro-Brexit în fața Parlamentului Marii Britanii. 5 septembrie 2019

Toate înfrângerile suferite de premierul Boris Johnson săptămâna aceasta în Parlament s-ar putea să fie numai înfrângeri de parcurs.

„Dezbaterea despre Brexit va marca viața politică a Marii Britanii mult după ce a ieșit din Uniunea Europeană”, declara joi premierul irlandez Leo Varadkar la Dublin, la un forum economic. Nu numai pentru că negocierile care vor urma, mai ales comerciale, vor fi și mai complicate – crede el – decât actualele dezbateri, dar și pentru că „bătălia pentru Brexit” a polarizat și mai mult societatea britanică. Un proces care se va adânci cu apropierea alegerilor generale anticipate.

„Bătălia pentru Brexit” în Parlamentul de la Londra
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:34 0:00

În acest moment, premierul conservator Boris Johnson a pierdut controlul asupra agendei procesului de Brexit. Camera Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic, a promis ca până vineri seară să aprobe proiectul de lege care blochează un Brexit fără acord pe 31 octombrie, dacă până pe 19 octombrie (după summitul UE), Parlamentul nu a aprobat totuși un acord cu Uniunea Europeană care să reglementeze ieșirea din UE sau un Brexit fără acord. În caz că niciuna din condiții nu este îndeplinită, premierul Boris Johnson este obligat să ceară Uniunii Europene amânarea Brexit-ului până pe 31 ianuarie 2020.


„Mai bine mort în șanț, decât să cer prelungirea”, a fost joi comentariul premierului care, la rândul său, își pune acum speranțele în alegeri generale anticipate.

Camera inferioară a Parlamentului a respins miercuri propunerea lui ca alegerile să fie organizate pe 15 octombrie. Opoziția anti-Brexit, care cuprinde atât partidele Laburist și Liberal-Democrat, cât și 21 de deputați conservatori rebeli, vrea să se asigure că proiectul de lege care blochează Brexit-ul pe 31 octombrie intră în vigoare. Lucru care ar trebui să se întâmple luni. Dar Boris Johnson a promis că imediat după aceea va înainta din nou propunerea de organizare a alegerilor anticipate. Ca să fie aprobată, are nevoie de votul a două treimi din deputați.

Dilema opoziției este simplă: alegerile generale anticipate sunt inevitabile, pentru că Guvernul conservator a pierdut marți majoritatea de un vot, deci este nefuncțional. Dacă însă Johnson și conservatorii câștigă scrutinul, ar putea abroga legea anti-Brexit și ar putea totuși scoate Marea Britanie din UE pe 31 octombrie, fără un acord.

În acest moment, arată un recent sondaj de opinie publicat de Politico.eu, electoratul britanic ar prefera un Brexit fără acord pe 31 octombrie – un așa-zis Brexit haotic – decât perspectiva ca liderul laburist Jeremy Corbyn să preia conducerea Guvernului. În jur de 35% din cei chestionați se opun unui Brexit fără acord, dar 43% cred că venirea la putere a lui Corbyn ar fi deznodământul cel mai rău. Iar un sfert declară că ambele alternative sunt proaste. Așa că toate înfrângerile suferite de Johnson săptămâna aceasta în Parlament s-ar putea să fie numai înfrângeri de parcurs, dacă la sfârșit câștigă războiul electoral și, implicit, controlul asupra Parlamentului și asupra procesului de ieșire a Marii Britanii din UE.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG