Situație alarmantă pentru Dodon: „Aceasta e motiv de iniţiere a procedurilor de DESTITUIRE”

by D M
Distribuiti mai departe...

Expertul în politici de securitate şi fostul secretar de stat la Ministerul Apărării, Dumitru Mânzărari, se arată revoltat de faptul că preşedintele Igor Dodon a cerut astăzi la NATO „recunoaşterea internaţională a neutralităţii” R. Moldova, ceea ce ar fi echivalent cu „recunoaşterea în public, la nivel internaţional, că R. Moldova se dezice de suveranitatea sa şi cere marilor puteri să îi decidă soarta şi să îi forţeze un anumit statut politic”.

„Incompetenţă totală în materie de politică externă. Cum, dlor, să-i permiteţi dlui Dodon să meargă să reprezinte republica peste hotare? Dna Maia Sandu şi Andrei Nastase, voi intelegeţi că astfel de declaraţii şi comportament şocant pune pată pe Guvernul pe care îl administraţi? Doar dna Sandu de repetate ori a insistat în public că declaraţiile dlui Dodon reprezintă poziţia coordonată a alianţei ACUM-PSRM. Eu sunt o persoană fizică şi ca cetăţean şocat întreb: voi, ce, v-aţi ţicnit de tot acolo? Vi s-a urcat la toţi la cap sentimentul de şefie, încât aţi pierdut legatura cu realitatea? Coborâţi, dlor, pe pământ şi începeţi să vă îndepliniţi promisiunile în mod normal”, îndeamnă Mânzărari.

În opinia expertului, dacă pe Dodon îl preocupă protejarea neutralităţii R. Moldova, atunci de ce nu cere public respectarea acesteia de către „singura ţară în lume care o violeaza – Federatia Rusa?”.

Sursa: Ziarul Național


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...