Conducerea „Orizont”, la un an de la expulzarea profesorilor turci: „Nu-i vom uita pe cei care au executat această crimă”

Valeria Vițu
06/09/2019

„Acum un an, în dimineața zilei de 6 septembrie, în Republica Moldova a avut loc un act fără precedent – răpirea oamenilor. După aceasta totul s-a schimbat, opiniile, gândurile, planurile, destinele unor familii direct afectați de această crimă. Noi, deja, niciodată nu vom fi așa cum am fost până la 6 septembrie 2018”. Este mesajul conducerii liceului Teoretic „Orizont” din R.Moldova, la un an de la reținerea și expulzarea a șapte profesori turci, scrie rfi.ro.

”Ca să evităm repetarea acestor fenomene criminale în viitor, trebuie să cunoaștem cine și cum a procedat în acestă zi tristă din istoria contemporană a Moldovei. Nu-i vom uita pe cei care au comandat, au organizat, au direcționat și au executat această crimă. Nu trebuie să uităm, ca să nu se mai repete. Acești 7 oameni, profesori, care și-au dedicat mulți ani din viață, unii chiar peste 25 de ani, educației unei generații libere și demne, care au promovat Republica Moldova la nivel internațional, grație muncii cărora steagul Moldovei a fost arborat de sute de ori în diferite colțuri ale lumii, au demonstrat că cel mai mare potențial al Moldovei sunt oamenii intelectuali”, susțin profesorii care astăzi muncesc la liceul ”Orizont” din R.Moldova.

”Solicitanții de azil în mod arbitrar, dimineața au fost ridicați din case, din drumul spre lucru și aduși direct la aeroport fără acte de identitate, fără control de frontieră, fără explicații, fără acces la justiție și trimiși în Turcia cu un avion fără informații de rută, închiriat și achitat din banii publici. Astfel, au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului, convențiile internaționale”.

Astăzi, exact la un an de la acest eveniment tragic, „suntem convinși că aceste persoane inocente, care au suferit doar din cauza că au avut o viziune și nu s-au supus regimului Erdogan, nu a fost un sacrificiu zadarnic. Noi ne-am schimbat, avem alte viziuni și credem că va veni această zi, când Republica Moldova va fi aliniată în rând cu țările libere și democratice, va avea o societate civilă dezvoltată, un sistem de drept impecabil și un stat care există pentru oameni”, mai afirmă conducerea liceului ”Orizont” din R.Moldova, într-un mesaj postat pe Facebook.

Recent, premierul moldovean, Maia Sandu declară că există probe care demonstrează că deciziile abuzive legate de expulzarea profesorilor turci, acum un an, au fost luate de fostul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari și de fostul director adjunct al SIS, Alexandru Baltaga. Să spunem că cetățenii turci au fost reținuți de ofițerii SIS, la 6 septembrie 2018, și expulzați ulterior de pe teritoriul R. Moldova.

La 6 septembrie 2018, angajați ai liceului moldo-turc ”Orizont” au fost reținuți de reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate, iar ulterior expulzați de pe teritoriul R.Moldova. SIS a anunțat că șapte cetățeni străini, ”suspectați de legături cu o grupare islamistă, au fost declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova”.

Zeci de părinți, elevi, profesori au protestat în fața Parlamentului, cerând eliberarea urgentă a angajaților liceului moldo-turc. Totodată, mai mulți eurodeputați, printre care și Monica Macovei au solicitat eliberarea conducerii liceului ”Orizont”, reținută abuziv. Amnesty International Moldova a cerut autorităților centrale ”investigarea cât mai promptă și eficientă a încălcărilor comise față de angajații liceului moldo-turc.

Expulzarea profesorilor turci a avut loc înaintea vizitei lui Recep Erdogan la Chișinău. La mijlocul lunii octombrie, președintele Turciei a participat la ceremonia de inaugurare a clădirii Președinției, instituție devastată în timpul protestelor din 2009, dar restaurată din banii Turciei. Șapte milioane de euro a fost suma donației pe care a făcut-o Turcia, iar multe voci spun că expulzarea profesorilor a fost răsplata lui Dodon pentru reabilitarea instituției prezidențiale. 

Valeria Vițu
06/09/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii