„Eroul din umbră” de Ziua Independenții din 2018: Dorin Purice spune că el a fost cel care a cerut ca Dodon să depună flori în altă parte, în timpul manifestației, unde protestarii au fost luați pe sus

Secretarul de stat al MAI, Dorin Purice, spune că în timpul manifestației a Blocului ACUM, de Ziua Independenții din 2018, el a propus ca președintele Igor Dodon să depună flori la alt monument istoric, pentru a nu crea violențe în timpul protestului.

Foto: captură video

„Îmi amintesc cronologia acelor evenimente. Atunci pe 25 sau 26 august, chiar eu le-am propus conducătorilor mei din Ministerul de Interne, le-am propus să renunțe, să vină cu un demers sau să se adreseze la Guvern pentru ca să se renunțe la depunerea de flori la monumentul Ștefan cel Mare. Le-am dat de înțeles că există și alte locuri remarcabile și istorice. Acei care mă ascultă, foștii mei șefi, sper că nu se supără, fiindcă aceasta este adevărat. La care mi s-a răspuns că „este o soluție judicioasă, vom încerca să o discutăm cu conducerea țării” și până la urmă nu s-a acceptat propunere.

M-ați întrebat cine a condus cu acele dispozitive. E simplu, acolo era poliția, însemnă că dispozitivele poliției erau coordonate de conducerea IGP, Alexandru Pînzari și Gheorghe Cavcaliuc. Acolo erau și carabinieri, aveau și ei un șef, domnul Mihai Ciubaciuc. Fiecare răspundea de dispozitivele sale, fiecare răspunde de ordinea publică”. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la Jurnal TV.

Întrebat cine erau persoanele în civil, care trăgeau de manifestanți, Purice a spus că nu își asumă să spună exact. „Acei civili sigur că erau din direcțiile de misiuni speciale, operative ale MAI. Nu exclud că unii din ei au fost membri ai Direcției 5, care a fost lichidată”, a conchis acesta.

UNIMEDIA amintește că sute de polițiști echipați au intervenit în forță pentru a-i evacua pe cei câteva zeci de protestatari care au rămas peste noapte în scuarul monumentului lui Ștefan ce Mare și Sfânt, în urma protestului din 26 august 2018.


Pub