O grădiniță din Rusia - închisă din cauza nivelului înalt de gaze radioactive

O grădiniță dintr-o regiune minieră de cărbune din Siberia a fost închisă pentru o lună, după ce în incinta sa a fost descoperit în exces un gaz radioactiv ce poate cauza cancer – radonul, scrie The Moscow Times.

Foto: Sean Gallup/Getty Images

Decizia de a suspenda activitatea instituției preșcolare a fost luată de o instanță din orașul Mariinsk, din regiunea Kemerovo. Inspecția în urma căreia s-a depistat radonul a constat că nivelul acestuia întrecea de patru ori limitele normale. Deși hotărârea judecătorească poate fi atacată în instanța superioară, reprezentanții grădiniței au anunțat că nu vor face acest lucru. În schimb, au dat asigurări că se vor întreprinde măsuri pentru a reduce nivelul radonului. Radonul este un gaz format în procesul de degradare naturală a uraniului din sol și roci și se scurge prin fisuri în case, subsoluri și beciuri. Oamenii nu îl pot vedea, mirosi sau degusta, însă acesta poate cauza cancer.


Pub