Popșoi, noul președinte al Comisiei de anchetă privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat

Deputatul Mihail Popșoi va fi președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale. Vicepreședinte al comisiei a fost numit deputatul Vasile Bolea.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit Regulamentului Parlamentului, Mihail Popșoi și Vasile Bolea au făcut o declarație, în ședința plenară, cu privire la lipsa conflictului dintre exercitarea atribuțiilor în cadrul comisiei și interesele lor personale și vor depune declarația de interese personale.

Până în prezent, conducerea Comisiei a fost asigurată de deputații Vladimir Țurcan, președinte, vicepreședinte – Mihail Popșoi și secretar – Dinu Plîngău.

Comisia de anchetă a fost constituită de Parlament pe data de 18 iunie curent. Aceasta urmează să prezinte Parlamentului, în termen de 120 de zile, raportul cu privire la circumstanțele de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.


Pub