O moldoveancă, salvată de câinele său după ce a fost înjunghiată de 12 ori de un bărbat în Italia

PE SCURT

O moldoveancă de 33 ani, stabilită în localitatea Francavilla al Mare, din provincia Chieti, a fost înjunghiată de 12 ori în abdomen de un bărbat de 28 ani.

Moldoveanca în stare foarte gravă a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții hirurgicale. Potrivit primelor cercetări, femeia a fost salvată de câinele său, care l-a atacat pe agresor.

PE LUNG

Potrivit presei italiene, rudele neagă faptul că între victimă și agresor ar fi existat vreo relație. Totuși, versiunea poliției este tentativa de omor a avut loc după ce femeia ar fi respins avansurile din partea bărbatului.

Atentatul a avut loc pe 3 septembrie, în jurul orei 9:00, când bărbatul și-a făcut apariția în fața casei femeii. Când aceasta a deschis ușa, el i-a aplicat 12 lovituri de cuțit. „În acel moment, câinele femeii a reacționat imediat și, într-o încercare disperată de a o apăra, l-a mușcat pe atacator de față și mâini, dar femeia era deja la pământ”, scrie presa locală.

Potrivit sursei citate, moldoveanca a fost găsită în grădină casei, într-o baltă de sânge. Moldoveanca locuia împreună cu sora și mama sa. Victima a fost transportată de urgență la spital, unde a fost operată. Se pare că medicii dau pronosticuri optimiste în ceea ce privește recuperarea femeii.

Bărbatul de 28 ani a fost identificat și arestat, fiind acuzat de tentativă de omor, scrie unionesarda.it.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.