/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: 20.000 de parașutiști la Ceasov Iar și fără Patriot de la UE. A căzut turnul televiziunii

Eșanu explică ce efect va produce abrogarea hotărârilor de Guvern privind concesionarea aeroportului

missing
04 septembrie 2019, ora 19:41

După ce astăzi Guvernul a abrogat hotărârile care vizează concesionarea Aeroportului Chișinău, fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Justiției, Nicolae Eșanu, a scris într-o postare pe rețelele de socializare că abrogarea acelor decizii nu produce niciun efect asupra contractului de concesionare a aeroportului, semnat de stat cu „Avia Invest”, pentru că acesta nu poate fi reziliat.

„Am văzut că foarte multă lume a fost indusă în eroare prin abrogarea de Guvern, care viza concesionarea aeroportului și cred că este necesar să precizez, că această abrogare a Hotărârilor de Guvern, nu are niciun efect asupra contractului.

Rezilierea contractului se face după regulile care guvernează contractele și nu depinde de adoptarea sau neadoptarea de către Guvern a unor hotărâri. Și chiar dacă ar depinde, ar fi necesar să se adopte o hotărâre prin care să se prevadă expres rezilierea. Simpla abrogare a hotărârilor de concesionare nu afectează contractele deja încheiate”, a explicat Nicolae Eșanu pe rețelele de socializare.

Anterior, Maia Sandu a anunțat că Ministerul Justiției pregătește dosarul pentru a se adresa în judecată și a rezilia contractul de concesiune semnat cu „Avia Invest” în 2013, iar Ministerul Economiei a început o evaluare, pentru a verifica dacă au fost realizate toate investițiile în aeroport, prevăzute în contractul de concesionare.

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram