(ZdG) Bulevardul incompetenței: Denivelări de câțiva centimetri în stații, care-i fac pe șoferi să evite acele benzi de circulație, guri de canalizare distruse și asfaltul din jurul lor surpat

Denivelări de câțiva centimetri în stații, care-i fac pe șoferi să evite acele benzi de circulație, guri de canalizare distruse și asfaltul din jurul lor surpat. Așa arată bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, cea mai importantă arteră a țării, reabilitat cu multe promisiuni în cadrul unui proiect în valoare de 11,5 milioane de euro.

Oficial, lucrările au fost finalizate în urmă cu aproape doi ani, dar autoritățile și antreprenorul nu au semnat încă actul de recepție finală, deși, conform contractului, termenul de remediere a neconformităților a expirat la 30 noiembrie 2018.

Foto: ZdG

Ziarul de Gardă a consultat mai multe documente care vizează defectele apărute pe cel mai cunoscut bulevard al țării. Am constatat că, deși neconformitățile erau vizibile, șefii care s-au perindat la Direcția Transport NU au contractat în această perioadă o companie independentă, așa cum s-a solicitat, pentru a fi efectuată o expertiză profundă, care să stabilească partea responsabilă de apariția denivelărilor.

Deşi, conform contractului semnat după licitaţie, reabilitarea celor trei străzi trebuia să înceapă în vara anului 2014 şi să dureze 12 luni, pe artera principală, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, lucrările au început, parțial, abia în a doua parte a anului 2015, fiind reluate la începutul anului 2016.

Doi ani de la finalizarea lucrărilor: actul de recepție finală nu este semnat

Lucrările de reabilitate au fost finalizate, tacit, la sfârșitul lunii octombrie 2017, dar în lipsa unui anunț oficial al autorităților.

La 16 octombrie 2017, Nistor Grozavu, care de câteva luni deținea fotoliul de primar general interimar, după suspendarea din funcție a lui Dorin Chirtoacă, menționa că, în acel an, nu va exista o inaugurare oficială a celor trei străzi.

„O inaugurare oficială nu vom face. După ce se finalizează lucrările, se semnează procesul-verbal… E o comisie specială care se ocupă de acest lucru, în care intră specialiștii și un funcționar din administrația publică locală, responsabil de domeniul respectiv. Peste un an, după ce sunt lichidate toate neconformitățile, poate fi recepția finală. Repet: poate fi. Asta nu înseamnă că, în mod obligatoriu, va fi făcută, dacă nu vor fi lichidate toate neconformitățile. La momentul actual, toate aceste neconformități sunt indicate. Rămâne ca antreprenorul, împreună cu Direcția Transport și cu consultantul, să facă acest lucru”, declara Nistor Grozavu, transmite Ziarul de Gardă.

La aproape 2 ani de la finalizarea lucrărilor, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, la fel ca și bd. Negruzzi și str. Vasile Alecsandri, nu a fost, oficial, dat în exploatare, nefiind semnat procesul verbal de recepție a lucrărilor, act care urma să consfințească acceptarea de către autoritățile municipale a reabilitării celor trei străzi.

Între timp, chiar la câteva luni de la finalizarea lucrărilor, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt au început să apară primele fisuri. Problemele s-au amplificat, odată cu trecerea timpului, în condițiile impasibilității autorităților.

Astăzi, pe bd. Ștefan cel Mare, în zonele stațiilor de așteptare a transportului public, pot fi observate făgașe și tasări de câțiva centimetri adâncime, fapt ce îi face pe șoferi să evite acele benzi de circulație. Totodată, în jurul mai multor receptoare pluviale (guri de canalizare), asfaltul s-a surpat, acestea deviind de la amplasarea lor inițială.

Expert: „E o vină complexă”

„Aceste făgașe, cu timpul, tot se adâncesc și creează mari probleme pentru autoturisme. Ele contribuie la acumularea apei, în alte locuri sunt stropiți pasagerii. Principala problemă este că acea structură rutieră de pe partea carosabilă a fost concepută pentru datele de proiectare elaborate prin 2011-2012. Lucrările fiind efectuate în 2016-2017, au arătat că fluxul de troleibuze s-a dublat și partea carosabilă nu rezistă, mai ales în perioada aridă a anului. Atunci apar aceste făgașe sau chiar refulări în afara bordurilor”, crede Andrei Ababii, doctor inginer în domeniul infrastructurii drumurilor, solicitat să se expună, la fața locului, despre problemele care au apărut pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

ZdG a consultat mai multe acte care vizează defectele apărute pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, după ce a remis o solicitare în adresa DGTPCC.

Documentele analizate arată că, timp de doi ani, nu a fost făcută o expertiză independentă și profundă pentru stabilirea cauzei defecțiunilor apărute pe cel mai important bulevard al țării, iar șefii care s-au aflat în fruntea DGTPCC au lăsat impresia că nu au intrat niciodată în esența problemei. (...)

Între timp, la 30 noiembrie 2017, perioada de un an de la finalizarea lucrărilor, în care beneficiarul era obligat să remedieze carențele apărute, a trecut.

15 decembrie 2018. Deși la ședința din 30 octombrie s-a convenit ca Beneficiarul (DGTPCC) să contracteze „în cel mai scurt timp” un expert tehnic independent pentru realizarea unei expertize detaliate, despre necesitatea căreia cei de la EGIS aminteau și în scrisoarea din 9 noiembrie, Vitalie Butucel, șeful DGTPCC, la 15 decembrie 2018, solicita EGIS-ului să i se comunice decizia inginerului în privința defectelor la stații „luând în considerație și testele de laborator rezultatele cărora au fost anterior transmise pentru examinare”, adică în baza vechii expertize, despre care reprezentanții EGIS declaraseră, repetat, că nu este utilă și suficientă. (...)

2 mai 2019. Are loc o nouă ședință în subiectul defectelor din stațiile de pe bd. Ștefan și Mare și C. Negruzzi. La ședință, DGTPCC a fost reprezentată de noul șef al Direcției, Octavian Lungu, și de adjunctul său, Oleg Caraman. Aceștia au informat prezența despre un „contract de colaborare cu o companie americană de expertiză tehnică”, care s-a angajat să preia probe din straturile de suprafață din beton asfaltic și, în caz de necesitate, și din straturile inferioare ale sistemului rutier, prin realizarea sondajelor. Dar, în procesul verbal al ședinței, nu este menționat numele expertului și nici al companiei americane care urma să facă expertiza.

În același proces verbal se spune că s-a decis ca Beneficiarul să organizeze preluarea probelor prin sondare, cu participarea reprezentanților tuturor părților implicate, în zilele de 6-7 mai sau de 20-24 mai, curent. Nici de această dată expertiza nu a fost făcută.

Între timp, compania „Delta ACM 93” a intrat în insolvență în România, astfel că nu se cunoaște cum vor derula lucrurile în viitor. „La început de iulie, am fost informați de instanța de judecată din București că avem dreptul să depunem o cerere de validare a creanțelor și să înaintăm pretenții față de „Delta”. Încă nu a fost prima ședință, procesul e în pregătire”, spune Adrian Talmaci, primar interimar de Chișinău.

Acesta susține că, în toamna curentă, municipalitatea e pregătită să intervină pentru a remedia problemele apărute pe principala arteră a orașului. „Dacă nu intervenim, după iarnă, situația va fi și mai gravă”, anticipează edilul interimar.

Materialul integral găsiți AICI.


Pub