Taximetrist, omorât și aruncat într-o fâșie forestieră. Suspectul – un minor de 16 ani

PE SCURT

Un minor, în vârstă de 16 ani, originar din raionul Soroca, a fost reținut de oamenii legii, fiind învinuit de omorul intenționat al unui taximetrist. Pe acest caz a fost inițiată o cauză în baza art.145 a Codului Penal al Republicii Moldova.

Făptașul și-a recunoscut vina.

PE LUNG

Potrivit Poliției Naționale, crima a avut loc pe 30 august 2019.

Potrivit oamenilor legii, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care a activat în calitate de taximetrist, a fost omorât de minor, iar cadavrul acestuia a fost aruncat într-o fâșie forestieră dintr-o localitate din raionul Râșcani.

În urma măsurilor întreprinse de organele de drept, automobilul victimei a fost depistat pe strada Zimbrului din sectorul Râșcani al capitalei.

Conform legislației în vigoare făptașul riscă închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani, sau detenţie pe viaţă

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.