image
Sursa foto: Jurnal.md

Privatizarea Air Moldova, în atenția comisiei de anchetă; Marți vor fi audiați mai mulți foști oficiali ai Guvernului

Comisia de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice începând cu 2013 inițiază audieri privind privatizarea companiei Air Moldova.

Audierile vor avea loc marți, 3 septembrie, la acestea fiind chemat un grup numeros de foști oficiali ai guvernului, care vor răspunde la întrebări și vor depune mărturii în cadrul investigației inițiate de Parlament.

Ulterior, președintele comisiei, Igor Munteanu, va susține o conferință de presă pe subiectul contractului de vânzare - cumpărare a Î.S.”Air Moldova” și căile de reziliere a contractului cu compensarea prejudiciului cauzat.

Compania aeriană de stat „Air Moldova” a ajuns în mâinile a doi cetăţeni ai R. Moldova stabiliţi de mai mulţi ani în străinătate: Andrei Ianovici şi Serghei Melnik. Cei doi deţin împreună 51% din capitalul social al firmei „Civil Aviation Group”, pe care au fondat-o pe 23 august 2018 şi care a fost desemnată de Agenţia Proprietăţii Publice învingătoarea concursului privind privatizarea „Air Moldova”.

„Civil Aviation Group” a fost singura entitate care a depus o ofertă pentru preluarea singurului operator de zboruri cu capital de stat din R. Moldova. Cei doi cetăţeni ai R. Moldova au preluat „Air Moldova” împreună cu societatea pe acţiuni din România, „Blue Air Aviation”, care gestionează cea mai mare companie aeriană de peste Prut — „Blue Air” şi care deţine 49% din capitalul social al „Civil Aviation Group”, proprietara din acte a „Air Moldova”.

Potrivit Ziarului de Gardă, la o săptămână după ce au fondat compania „Civil Aviation Group”, care a preluat operatorul aerian de stat „Air Moldova”, cei doi cetățeni ai RM din această afacere s-au asociat, într-o altă companie înregistrată în R. Moldova, cu un off-shore din Marea Britanie, gestionat de doi cetățeni ai Israelului. Decizia israelienilor de a se implica în afaceri la Chișinău a fost luată pe 10 august în orășelul Herzliya, acolo unde se afla, în aceeași perioadă, și Ilan Șor.

Legăturile dintre privatizarea „Air Moldova” și Ilan Șor nu se opresc însă aici. Exact pe când se aștepta oficializarea privatizării „Air Moldova”, compania l-a cooptat în staff pe un om de afaceri din anturajul lui Șor

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: