Papa Francisc a rămas blocat timp de 25 de minute într-un lift: A întârziat la slujbă

Papa Francisc a ajuns cu întârziere la slujba săptămânală pe care o oficiază în piaţa Sfântul Petru din Roma în fiecare duminică, întrucât a rămas blocat timp de 25 de minute într-un ascensor din Vatican, din care a fost salvat în cele din urmă de echipele locale de pompieri, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Foto: QMagazine

„Trebuie să vă cer iertare”, a spus, zâmbind, suveranul pontif înainte de a oficia slujba care a început cu o întârziere de aproximativ 10 minute.

Apoi, papa Francisc a explicat pelerinilor prezenţi în piaţă că în clădirile de la Vatican s-a produs o pană de electricitate şi că el a rămas blocat într-un ascensor, din care a fost salvat de echipele locale de pompieri.

„O rundă de aplauze pentru brigada de pompieri, vă rog!”, a adăugat liderul de la Vatican, adresându-se credincioşilor prezenţi în piaţa Sfântul Petru.

Tot duminică, papa Francisc a anunţat că va ridica 13 prelaţi romano-catolici la rangul de cardinal, luna viitoare, inclusiv 10 „cardinali-electori”cu vârste sub 80 de ani, care vor fi eligibili să voteze în conclavul ce va fi organizat pentru alegerea succesorului său.

Suveranul pontif a făcut acest anunţ surpriză în timpul slujbei sale duminicale. Viitorii cardinali provin din mai multe ţări, inclusiv din Indonezia, Cuba, Luxemburg, Maroc şi Republica Democrată Congo.

Ceremonia lor de învestire, cunoscută sub numele de consistoriu, va avea loc pe 5 octombrie, a precizat papa Francisc.


Pub