(video) Blocul ACUM împreună cu PNL România au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu prilejul sărbătorii naționale „Limba noastră cea română”

Blocul ACUM împreună cu conducerea Partidului Național Liberal din România, Ludovic Orban, ce efectuează astăzi o vizită la Chișinău, au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt cu prilejul sărbătorii naționale ”Limba noastră cea română”.

„Este o sărbătoare foate importantă astăzi. De împlinesc 30 de ani de când Limba Română a venit la ea acasă”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

În opinia deputatei Maria Ciobanu, modificarea articolului 13 din Constituție ar fi putut fi votată în legislatura precedentă împreună cu PDM, însă în condițiile actualei majorități parlamentare, deja este imposibil de supus votului o asemenea inițiativă legislativă.

„Categoric Parlamentul domnului Candu a refuzat să includă acea inițiativă legislativă pe ordinea de zi. Să vă spun sincer, eu nu vreau să sărbătorim Limba Noastră, deoarece clasa politică a făcut din Limba Română o jucărică politică. Cred că PDM nu ar trebui să vină astăzi să depună flori. Acum cu PSRM chiar nu avem nici o șansă, de aceea am insistat în legislatura precedentă să modificăm articolul 13”, a declarat deputata ACUM, Maria Ciobanu.

De menționat că pentru a marca Ziua Limbii Române, sărbătorită pe ambele maluri ale Prutului la data de 31 august, conducerea Partidului Național Liberal din România, în frunte cu președintele Ludovic Orban, efectuează o vizită la Chișinău.

În cadrul vizitei va avea loc o întâlnire cu liderii și fracțiunile parlamentare ale Blocului ACUM.

După întâlnire, va fi organizată conferință de presă comună a liderilor PNL și Blocul ACUM.

Conferința va avea loc la Parlamentul Republicii Moldova începând cu ora 14:15.


Pub