(video) 60 de ani de la apariţia MINI. Istoria interesantă a mărcii pe înțelesele tuturor

Originalul în segmentul premium de automobile mici a ajuns la a 60-a aniversare – dar este mai tânăr ca niciodată. Acum 60 de ani, mai exact la 26 august 1959, British Motor Corporation (BMC) a prezentat cu mândrie rezultatul activităţii sale de dezvoltare pentru crearea unui automobil compact nou şi revoluţionar.

Foto: autoblog.md

Într-adevăr, publicul a putut să admire de la început nu mai puţin de două modele noi: Morris Mini-Minor şi Austin Seven, pentru cele două mărci care stăteau în spatele British Motor Corporation format în 1952. Această dublă premieră a două maşini cu patru locuri aproape identice a putut fi atribuită la acea vreme gamei largi oferită de BMC pe piaţă, dar a marcat şi un moment important în industria auto.

Mult spaţiu interior cu dimensiuni exterioare minime, locuri pentru patru pasageri, caracteristici dinamice impecabile, economie superioară de combustibil şi un preţ foarte accesibil – tocmai aceste lucruri au reprezentat cerinţele pe care creatorul Mini, inginerul şi designerul auto Alec Issigonis, le-a primit de la conducerea BMC. Iar ideile geniale pe care le-a implementat în dezvoltarea acestei maşini cu două uşi pentru o familie de patru persoane aveau să transforme într-un final întreaga industrie auto. Continuarea pe AutoBlog.MD


Pub