Maia Sandu așteptă schimbări în privința conducerii CC: „Nu spunem cine ar trebui să fie președinte”

Maia Sandu așteaptă schimbări la Curtea Constituțională în ceea privește șefia instituției. Declarațiile au fost făcute în emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit prim-ministrei, în curând se vor lua decizii și se va demonstra dacă numirea lui Vladimir Țurcan a fost sau nu o greșeală.

„Nu spunem cine ar trebui să fie președintele, dar e important şi pentru credibilitatea acestei Curţi că să se schimbe. O să urmeze nişte decizii ale Curţii Constituţionale care o să ne confirme sau o sa ne infirme îngrijorările noastre”, a declarat prim-ministrul.

UNIMEDIA amintește că Judecătorii Curţii Constituţionale l-au ales în calitate de preşedinte al Curţii pe Vladimir Ţurcan.

Prim-ministra Maia Sandu, într-o postare pe Facebook, a declarat că numirea lui Vladimir Țurcan președinte al Curții Constituționale este „un lucru grav care știrbește și mai mult încrederea” în instituție și a cerut judecătorilor să facă public votul.

Cu critici față de numirea lui Țurcan în respectiva funcție au ieșit deputați din ACUM și PDM.

În schimb, președintele Igor Dodon nu se arată împotriva numirii lui Vladimir Țurcan în funcția de președinte al Curții Constituționale și spune că mizează pe activitatea cât mai onorabilă a CC-ului.

Pe de altă parte, Vladimir Țurcan a spus că numirea sa „s-a făcut conform legislației” și a adăugat că, criticile sunt „emoții, pur și simplu, dar cred că o să treacă și asta”.


Pub