image
Sursa foto: facebook.com/NicuPopescuMAE

Nicu Popescu, după întrevederea cu Peter Michalko: „La reuniunea Consiliului de Asociere RM-UE vom face primele concluzii”

„La reuniunea Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană, cel mai important din calendarul nostru diplomatic, după ce Republica Moldova a revenit pe făgaşul normalităţii în relaţiile cu UE, vom putea face primele concluzii despre realizările în parcursul european de când am revenit la un dialog deplin şi intens cu Bruxellesul.”

Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu, după întrevederea avută astăzi cu șeful Delegației UE în RM, Peter Michalko.

„Prin implementarea angajamentelor noastre faţă de UE şi proprii cetăţeni vrem să construim Europa la noi acasă şi prin edificarea unor instituţii de stat, şcoli, universităţi şi drumuri europene. Am mulţumit ambasadorului UE în Republica Moldova, domnul Peter Michalko, în cadrul întrevederii de astăzi pentru întreaga asistenţă pe care UE ne-o oferă în procesul de implementare a Acordului de Asociere şi reformele legate de acest proces. Am constat că relaţia dintre Chişinău şi Bruxelles capătă o intensitate tot mai mare, fapt care va aduce beneficii concrete cetăţenilor ţării noastre”, a mai spus Popescu.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: