În Bălți a apărut bustul lui Mihai Volontir pe Aleea Clasicilor

Inaugurarea bustului regretatului actor de teatru și film, Mihai Volontir a avut loc astăzi, 29 august, pe Aleea Clasicilor din Bălți.

Foto: canal2.md

La ceremonia de edificare a bustului a fost o adevărată sărbătoare. S-au adunat zeci de bălțeni cu flori, unde au fredonat melodiile de altădată ale artistului alături de interpreți. De asemenea, s-au rostit discursuri de elogiere, astfel aceștia exprimându-și respectul și înaltele aprecieri pentru regretatul actor.

Bustul ilustrează imaginea lui Mihai Volontir la vârsta de 50-55 de ani, iar costul bustului și al postamentului s-au ridicat la 10 000 de euro.

Bustul lui Mihai Volontir / Sursa:captură video

De-a lungul carierei sale, regretatul Mihai Volontir a jucat în peste 120 de spectacole și a avut peste 40 de roluri de film.

S-a remarcat, de asemnea, în calitate de intepret de muzică ușoară, având în repertoriul său intepretate peste 50 de melodii. Recunoscut în acest domeniu pentru șlagărele „Viața asta-i scurtă tare”, „Moldovenii când se strâng…”, „Rugă”, „Durere”, etc.

În anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept „cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească”, a obținut acest titlu pentru merite deosebite în promovarea valorilor culturii Republicii Moldova, iar în anul 2009 i-a fost conferit titlul „Doctor Honoris Causa” al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Amintim că, Mihai Volontir s-a stins din viață în noaptea zilei de 15 septembrie 2015.


Pub